Integrarea Romaniei in Uniunea Europeana a presupus, ca un demers definitor al pregatirii acestui proces, armonizarea legislatiei noastre cu cea a statelor comunitatii europene. Cum se cunoaste, eforturile in aceasta privinta au fost si raman, in continuare, foarte laborioase, fiind vorba despre mai multe sute de acte normative noi sau modificate. Intre ele, cele privitoare la protectia mediului se detaseaza atat prin importanta pe care UE o acorda acestui domeniu, cat si prin elementele de noutate pe care respectivele reglementari le aduc in felul romanilor de a se raporta la tot ceea ce reprezinta mediul natural. Si nu numai mediul. Actul normativ la care facem referire il constituie OUG nr.195/22.12.2005 (privind protectia mediului), la emiterea careia s-a avut in vedere necesitatea crearii cadrului unitar prin care sa se statueze principiile care guverneaza intreaga activitate de protectie a mediului, precum si punerea acesteia in deplin consens cu proiectele economice de dezvoltare durabila a tarii.
Actul normativ enuntat defineste notiunea de “mediu” ca fiind ansamblul de conditii si elemente naturale ale Terrei constituite din aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, totalitatea straturilor atmosferice, totalitatea materiilor organice si anorganice, precum si a fiintelor vii, a sistemelor naturale in interactiune cuprinzand elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale si spirituale, calitatea vietii si conditiile care pot influenta bunastarea si sanatatea omului.
In continuare, ordonanta defineste o serie de termeni si expresii cum ar fi: accident ecologic, aviz de mediu, acord de mediu, autorizatie de mediu, bilant de mediu, certificat de emisii de gaze, deseu, deseu reciclabil, dezvoltare durabila, echilibru ecologic, ecosistem, eticheta ecologica, habitat natural, starea elementelor de mediu, infrastructura pentru informatii spatiale, plafon national de emisie, organism modificat genetic, poluare, prejudiciu ecologic, raport de mediu, sit de interes comunitar, stare de conservare, substante periculoase, sursa de radiatii ionizante, zona umeda etc.
Pomeneam cu cateva paragrafe mai sus despre principiile si strategiile economice avute in vedere la elaborarea ordonantei in discutie. Regasim printre acestea pe cele ale integrarii cerintelor de mediu in celelalte politici sectoriale; ale precautiei in luarea deciziei; actiunii preventive; retinerii poluantilor la sursa; “poluatorul plateste”; conservarii biodiversitatii si a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural. Principiilor mentionate li se adauga o serie de cerinte cu trimitere directa la elementele de ordin economic, dar si la responsabilitatile institutiilor statului si ale populatiei in tot ceea ce priveste mediul. Intre acestea, utilizarea durabila a resurselor naturale, informarea si participarea publicului la luarea deciziilor, precum si accesul la justitie in probleme de mediu; dezvoltarea colaborarii internationale privind protectia mediului.
Cu alte cuvinte, ordonanta vine si precizeaza cu claritate, ca protectia mediului constituie obligatia si responsabilitatea autoritatilor administratiei publice centrale si locale, precum si a tuturor persoanelor fizice si juridice.
In acest context, este important de subliniat faptul ca statul recunoaste oricarei persoane dreptul la un “mediu sanatos si echilibrat ecologic”, garantand in acest scop: accesul la informatia privind mediul; dreptul de asociere in organizatii pentru protectia mediului; dreptul de a fi consultat in procesul de luare a deciziilor privind dezvoltarea politicii si legislatiei de mediu; dreptul de a se adresa, direct sau prin intermediul diferitelor organizatii a autoritatilor administrative si/sau judecatoresti in probleme de mediu; dreptul de despagubire pentru prejudiciul suferit.
Controlul respectarii masurilor de protectia mediului se realizeaza prin comisari si personal imputernicit din cadrul Garzii Nationale de Mediu si Administratia Rezervatiei Biosferei “Delta Dunarii”, al autoritatilor administratiei publice locale si al Comisiei Nationale pentru Controlul Activitatilor Nucleare si Ministerului Administratiei si Internelor.
De buna seama ca asemenea oricarui act normativ, si OUG 195/2005 are in continutul ei capitole distincte in care sunt enumerate atributiile si raspunderile autoritatilor pentru protectia mediului, precum si sanctiunile ce se aplica in cazul nerespectarii a ceea ce acest act normativ reglementeaza. Suficient, cred, sa mentionam ca pentru faptele ce constituie contraventii, amenda aplicata este cuprinsa intre 3.000 si 100.000 RON, iar pentru infractiuni, pedepsele sunt cu inchisoare de la 3 la 20 de ani. Ne-am referit la amenzi si pedepse cu privarea de libertate pentru a sublinia si sub acest aspect necesitatea cunoasterii si respectarii ordonantei de catre toate institutiile statului si agentii economici de cel mai inalt rang, pana la ultimul cetatean.
Avocat,
Mariana STELIAN
Baroul PRAHOVA