F. T.
Salvatorii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) “Șerban Cantacuzino” Prahova au fost solicitați marți, 20 iunie, să intervină în două cazuri – pentru a stinge flăcările care cuprinseseră o casă și, respectiv, un autoturism.
Astfel, în respectiva zi, în jurul orei 15.26, în urma unui apel primit prin sistemul unic “112”, Detașamentul 2 al ISU a fost mobilizat în localitatea Drăgănești, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă particulară, dar până la sosirea echipajelor de pompieri incendiul s-a propagat și la două anexe gospodărești.
“La sosirea pompierilor militari, flăcările se manifestau cu violență la acoperiș pe o suprafață de aproximativ 100 mp. Forţele de intervenţie au acţionat cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru stingerea incendiului şi protecţia locuinței, operaţiunea de stingere fiind finalizată în jurul orei 17.13”, se precizează într-un comunicat de presă al ISU Prahova.
Ca urmare a producerii evenimentului – provocat din cauza unui scurtcircuit electric –
au ars terasa acoperișului pe o suprafață de aproximativ 100 mp și au fost degradate obiecte de mobilier și electrocasnice.
În aceeași zi de marți, în jurul orei 11.00, tot în urma unui apel primit prin sistemul unic “112”, Garda de Intervenție Măneciu a fost mobilizată în localitatea Măneciu Ungureni, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism.
Forţele de intervenţie au acţionat cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă pentru stingerea incendiului.
Ca urmare a producerii evenimentului, provocat cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit electric, au ars cabluri electrice, instalația motorului și componente din sistemul de alimentare a maşinii.