Fostul ministrul al Finanţelor, Darius Vâlcov, a fost inculpat, marţi, într-un dosar instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, fiind acuzat de instigare la dare şi luare de mită. Acesta a fost plasat sub control judiciar 60 de zile, cu interdicţia de a părăsi România. Acesta este acuzat de faptul că a iniţiat constituirea unui număr de trei societăţi care acţionau ca un tot unitar. Anchetatorii spun că fostul ministru al Finanţelor Publice a decis să coopteze, în cadrul uneia dintre acestea, un funcţionar de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliare (OCPI) Olt care să verifice în prealabil documentaţia întocmită de către angajaţii uneia dintre firme – având ca activitate, cadastru – astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI. Vâlcov ar fi fost nemulţumit de faptul că angajaţii societăţii nu răspundeau exigenţelor profesionale, având repercusiuni pe plan financiar. Procurorii au decis extinderea urmăririi penale şi faţă de un fost consilier local din partea PNL Slatina, jurist la una dintre cele trei firme, atât el, cât şi Vâlcov fiind acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de instigare la dare şi luare de mită.