Prima moţiune de cenzură depusă de un partid împotriva propriului Guvern a trecut de Parlament. Moțiunea de cenzură „România nu poate fi confiscată. Apărăm democrația și votul românilor”, iniţiată de parlamentarii PSD şi ALDE, a fost adoptată ieri în plenul reunit al Parlamentului. Au votat „pentru” 241 de parlamentari și 10 au fost „împotrivă”, deci Guvernul Grindeanu a picat. Numărul total de voturi valabil exprimate a fost 251. Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a precizat că în urma adoptării moțiunii de cenzură Guvernul Grindeanu este demis, iar Parlamentul aduce de îndată situația la cunoștința șefului statului, în vederea desemnării unui alt candidat la funcția de prim-ministru. Moţiunea avea nevoie de 233 de voturi pentru a trece. Votul trebuia să fie secret cu bile, dar conducerea PSD şi ALDE a decis ca parlamentarii din cele două partide să voteze cu bilele la vedere, pentru a preîntâmpina eventualele trădări. PMP, PNL şi USR nu au participat la vot, şi nici cei de la UDMR. În schimb, grupul minorităţilor a participat la vot. Înainte de vot, o parte dintre liderii partidelor au făcut declaraţii. Raluca Turcan, PNL: “Considerăm că tot ceea se întâmplă în Parlamentul României este o reglare de conturi. Nu a cerut poporul demiterea acestui guvern PSD. O cer domnii Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu pentru a pune o altă garnitură de lideri obedienţi şi servili”. Liviu Dragnea: ”Astăzi (n.n. – ieri) nu e o zi fericită. N-am dorit să ajungem vreodată aici. Am preferat să luăm această decizie grea pentru a pune lucrurile la punct. Nu se aştepta nimeni ca fostul nostru coleg să reacţioneze cu atâta îndărătnicie şi rea credinţă”. La rândul său, şi Sorin Grindeanu a ţinut un discurs în Parlament, răspunzând acuzaţiilor din moţiunea de cenzură. “Eu nu înţeleg de ce suntem aici în Parlament şi vă spun că nu înţeleg de ce atât scandal după ce am câştigat alegerile cu un scor zdrobitor şi lucrurile şi guvernarea merg foarte bine. După 6 luni, vrem să dăm jos guvernul cu o moţiune a noastră, a PSD-ului, fără să ne ceară opoziţia şi apoi să ajungem iar la mâna domnului preşedinte Klaus Iohannis. De ce vrem asta? Pentru că după 21 de ani de când sunt membru PSD mă aflu în cel mai de neînţeles moment, când Liviu Dragnea depune o moţiune de cenzură împotriva propriului guvern PSD”, a declarat Sorin Grindeanu.
Premierul demis: Important este să ieşim din acest blocaj
După aflarea rezultatului votului moţiunii de cenzură, atât Sorin Grindeanu, cât şi politicienii au revenit cu declaraţii. “PSD trebuie să rămână unit”, a declarat premierul demis Sorin Grindeanu. „PSD nu înseamnă nici Liviu Dragnea, PSD nu înseamnă nici Sorin Grindeanu. Acest partid trebuie să rămână unit”, a mai spus Grindeanu, la Palatul Victoria. El a precizat că o să-și facă datoria până la capăt, până când țara va avea un guvern funcțional. „Sper că votul din Parlament să nu fie o mare greșeală, iar PSD să numească viitorul premier. Important este să ieșim din acest blocaj. Voi rămâne în PSD; care nu trebuia să treacă printr-o asemenea încercare, să-şi dea jos propriul guvern pentru că aşa vrea un singur om. Le mulţumesc tuturor miniştrilor şi le spun că trebuie să vină la serviciu şi să-şi facă datoria. Până va fi numit un nou guvern trebuie să ne facem datoria”, a mai spus Sorin Grindeanu.
Liviu Dragnea: Am patru variante de prim-ministru
Subliniind că pentru PSD prioritatea a rămas şi rămâne Programul de guvernare, Liviu Dragnea a declarat: „ PSD a ieşit întărit din această mişcare, nu a fost uşor. Încercarea celor care au încercat să ia puterea în mod nelegitim a eşuat. Am reuşit să avem o majoritate calificată, nu se pune problema majorităţii pentru formarea noului Guvern. Vom avea un Comitet Executiv Naţional şi o întâlnire cu grupurile pentru ca luni să mergem cu o propunere de premier la preşedintele Iohannis. Prima dată discutăm candidatul pentru funcţia de prim-ministru, după aceea vom aproba formula de guvernare şi programul. Sunt convins că luni va accepta propunerea noastră. Am patru variante de premier, dar vom merge cu o singură propunere.
Victor Ponta: S-au despărţit apele
Deputatul PSD Victor Ponta a declarat ieri că nu a mai văzut „aşa control şi aşa spaimă” în rândul parlamentarilor care şi-au exprimat votul privind moţiunea de cenzură, afirmând că „s-au despărţit apele între cele bune şi cele rele”. Secretarul general al Guvernului a mai menţionat: „Eu cred că PSD a pierdut azi, dar poate câștigă România. Sunt foarte mulți colegi care au zis că vor să facă un PSD mai bun, mai performant, dar s-a întâmplat ceva după. Un singur moment va rămâne în memorie: bucuria PSD-ului că a dat jos guvernul PSD. Bucuria nebunilor. S-a votat sub presiune. Oamenii erau disperaţi, au avut trei sau patru filtre de control. Nu am mai văzut aşa control şi aşa spaimă la oameni.”
Ludovic Orban: Am scăpat de o gaşcă din PSD
Preşedinte PNL, Ludovic Orban, a declarat: „Niciun parlamentar liberal nu a votat, în ciuda presiunilor. Azi am scăpat de o gașcă din PSD. Pentru ca lucurile să revină la normal și România să poată să meargă înainte, trebuie să scăpăm și de a doua gașcă: Dragnea- Olguța-Firea”.
Paşii pentru constituirea noului Guvern
Urmează o serie de paşi procedurali şi politici la capătul cărora România să aibă un nou guvern. Actorii principali în acest proces vor fi preşedintele Klaus Iohannis şi liderul partidului majoritar din Parlament, Liviu Dragnea. Paşii de urmat sunt următorii: 1. Partidele politice vor organiza consultări interne în forurile de conducere pentru a încerca să formeze o majoritate parlamentară cu care să se prezinte la consultările cu preşedintele. 2. Partidele şi coaliţiile îşi vor formula în interior propunerile de premieri desemnaţi.
3. Preşedintele ţării va avea consultări cu partidele parlamentare. El va lua act de propunerile partidelor pentru funcţia de premier.
4. Şeful statului va face anunţul oficial privind nominalizarea unui candidat de premier.5. Premierul desemnat îşi va construi echipa şi programul de guvernare. 6.1. Parlamentul va vota propunerea de guvern. Dacă propunerea trece, noul Guvern va depune jurământul la Cotroceni şi va fi învestit. 6.2 Parlamentul va respinge propunerea de Guvern. Se reia procesul de la pasul 1 şi se ajunge la încă un vot în Parlament. Dacă şi acesta pică, se declanşează alegeri anticipate. Între paşii 4 şi 5 poate apărea o nouă criză politică, dacă Iohannis respinge propunerea făcută previzibil de PSD şi ALDE şi desemnează un candidat de premier care nu va conveni majorităţii care există acum. Este posibilă suspendarea preşedintelui, dar puţin probabilă.
Luni, consultări la Cotroceni
Luni, partidele vor fi chemate la consultări în vederea formării noului Guvern, a anunţat Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei. ”Preşedintele a fost informat şi a luat act de rezultatul votului din Parlament. Preşedintele va convoca consultări cu partidele parlamentare pentru ziua de luni, în vederea formării unui nou guvern. Vă reamintesc faptul că preşedintele României participă joi şi vineri, la Bruxelles, la reuniunea de vară a Consiliului European”, a declarat ieri Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei.
La Ploieşti, cursul euro a scăzut imediat după votul din Parlament
V. S.
Deși situația politică nu este nici pe departe clarificată, în urma moțiunii de cenzură de ieri din Parlament, cursul valutar s-a apropiat, ieri, la casele de schimb din Ploiești, la nivelurile din zilele anterioare scandalului Dragnea-Grindeanu.
Dacă înainte de moțiunea de cenzură, la unele case de schimb valutar din centrul Ploieștiului, un euro era la vânzare chiar și peste 4,61 lei, situația s-a modificat la puțin timp după rezultatul moțiunii de cenzură. Astfel, la una dintre casele de schimb de lângă Palatul Administrativ, înainte de moțiune un euro se vindea cu 4,5860 de lei, iar după aflarea rezultatului moțiunii dezbătute în Parlament, pentru un euro se cerea suma de 4, 5790 de lei. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în zilele următoare, dat fiind că nu s-a încheiat nici pe departe criza politică.