Campinenii ortodocsi din parohia Voila vor avea, ca loc de reculegere si de rugaciune, pe langa frumoasa biserica din cartier la care sunt arondati, doua troite, ridicate, de curand, prin osardia enoriasilor, dar si cu sprijinul nemijlocit al mai multor membri ai Organizatiei Municipale a Partidului Conservator. Conservatorii locali sunt bine reprezentati in aceasta zona, dupa cum ne-a declarat consilierul municipal Costel Stefanovici, fapt ce i-a determinat sa ridice cu cheltuiala, dar si cu munca fizica, aceste locuri de inchinaciune, sfintite de un sobor de preoti, dupa toata randuiala crestineasca.
„Avem multi colegi de partid in acest cartier, care consideram ca nu mai trebuie sa fie uitat doar pentru ca se afla la marginea orasului. Tocmai de aceea am considerat de cuviinta ca trebuie sa ridicam aceste doua troite, dorite de localnici si realizate efectiv prin munca cetatenilor din zona, alaturi de membrii PC Campina, care au asigurat, de asemenea, fondurile financiare necesare. O sa spuneti acum ca ne facem campanie electorala inainte de vreme, dar sincer va spun ca nu puteam sa nu facem pentru acest cartier, reprezentativ pentru organizatia noastra, niste lucruri care ne-au fost la indemana, nu neaparat stralucitoare, insa bogate in continut. Aveam de mult in plan aceste troite, care vor imbogati spiritual locul. Ele au fost ridicate special la rascrucea drumurilor care duc la biserica, pentru ca, asa cum au subliniat si preotii care au sfintit troitele, potrivit simbolisticii crestine, la raspantii se aduna raul, rau ce poate fi indepartat prin aceste lacasuri de inchinaciune si rugaciune”, ne-a declarat Costel Stefanovici, presedintele Comisiei de buget-finante din cadrul Consiliului Local Campina.
Adrian BRAD














