Reprezentantii Serviciului arme, explozibili si substante toxice din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie au prezentat, ieri, presei prahovene – ca prin intermediul acesteia sa fie instiintati toti cetatenii – principalele prevederi ale Legii 406 din 2006 cu privire la folosirea obiectelor pirotehnice specifice Sarbatorilor de iarna. Seful Serviciului – Nicolae Negoita – s-a referit, astfel, atat la grupa obiectelor pirotehnice care pot fi folosite de persoanele fizice, cat si la cele de care n-ar trebui sa se atinga pentru ca pot produce accidente, dar se si lasa cu amenzi sau inchisoare. Persoanele fizice pot folosi , fara nicio restrictie, doar obiectele pirotehnice de clasa I, adica acelea care nu contin mai mult de 3 grame de amestec exploziv. Este vorba despre stelute, lumanari scanteietoare, jerbe cu scantei, minifacle si minipetarde cu confeti. „Tot ceea ce zboara sau pocneste este interzis” – spunea Nicolae Negoita, referindu-se ,fireste, la toate celelalte obiecte pirotehnice care au facut atatea probleme in ultimii ani. Persoanele juridice autorizate, care au in schema de incadrare si specialisti pirotehnisti, pot folosi, insa, obiecte pirotehnice din toate clasele „numai in interes propriu si in spatii autorizate”.
Nerespectarea prevederilor legale in domeniu – mai bine zis, confectionarea, detinerea, comercializarea, importul si folosirea fara drept a petardelor, a artificiilor, a rachetelor si a altor obiecte pirotehnice – se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni, la un an. De asemenea, legea stabileste si contraventii care presupun amenzi in valoare de 3.000-6.000 RON.
Singura temere exprimata de seful Serviciului arme, explozibili si substante toxice este aceea ca, totusi, exista riscul ca negustorii – care s-au aprovizionat dinainte de aparitia Legii 406 cu produse pirotehnice – sa-si comercializeze marfa la negru si astfel sa fie mai greu de controlat folosirea acesteia. Dar pentru ca, in Prahova, nici anul trecut nu au fost accidente semnificative generate de folosirea obiectelor pirotehnice, se spera ca, nici in acest an, sa nu se inregistreze evenimente neplacute, mai ales ca Politia, impreuna cu Jandarmeria, cu Politia Comunitara si Oficiul pentru Protectia Consumatorilor vor actiona in baza unui plan elaborat deja pentru asigurarea unui climat de securitate a populatiei.
Leon CHIRILA














