Nicoleta Dumitrescu
În condiţiile în care schimbările climatice au bulversat serios natura, primăverile şi verile de-acum fiind sucite şi capricioase mai abitir ca nişte domnişoare în faţa domnilor care nu mai ştiu ce să facă pentru a le intra în graţii, nici politica nu mai e ceea ce a fost odată!
Cam aşa este situaţia în şi la PSD, ascultând declaraţiile unora şi altora în faţa microfoanelor, fie în diverse emisiuni organizate la ore de maximă audienţă, fie prin intervenţii telefonice, senzaţia fiind că amestecul de primăvară-vară-toamnă a bulversat principalul partid aflat la guvernare. Şi asta deoarece, după şase luni de guvernare, pare că aceştia ar fi într-o continuă campanie electorală, ba, fiind siguri de câştig, chipurile ar căuta acum nu doar miniştrii cei mai capabili, ci chiar şi premierul!
Aşa se face că, aparent fără motiv, din interiorul partidului au început să răsară, la început suav ca o boare, tot felul de apropouri cât să priceapă…iapa, ca, de la o zi la alta, în mod special artileria şi tunurile nemulţumirilor să fie îndreptate către Sorin Grindeanu.
Mai mult, fie ca să adâncească şi mai mult suspansul, recent, liderul Liviu Dragnea a reuşit să cearnă şi mai multă ceaţă peste focul izbucnit în interiorul PSD. Concret, duminică seară, liderul PSD a creionat profilul premierului capabil să îndeplinească programul de guvernare al PSD. Cum ar trebui să fie cel care ar urma să stea pe scaunul cel mai mare şi mai înalt de la Palatul Victoria? “Trebuie să fie un om nebun de harnic, care să nu se lase pe tânjală”, a făcut Dragnea portretul robot al celui care merită să conducă de la Palatul Victoria, menţionând că nu contează dacă este bărbat sau femeie (!?!)
Hotărât lucru, se poate spune că în PSD a înnebunit lupul! Cum să zici că e nevoie, acum, după şase luni de când eşti la putere, de un premier care să fie hărnicia întruchipată, când actualul prim-ministru este, încă, la Guvern ?!
E-adevărat, după cum se vede, semnele şi semnalele sunt că picioarele scaunului pe care acesta stă încă scârţâie din toate încheieturile. Fiindcă, în condiţiile în care, până nu de mult, Grindeanu era considerat persoana capabilă să transforme promisiunile social-democraţilor în realizări, acum, mai ales prin vocea primarului general al Capitalei, se spune că nu mai este!? Pe de altă parte, dacă s-a ales această variantă de mazilire a lui Grindeanu în public, iar “execuţia” să-i fie anunţată mai ales prin vocea unei femei, înseamnă că actualul premier, mai mult ca sigur, a deranjat ceva sau pe cineva. Pentru că, nu degeaba i-a zis Dragnea să-şi pună fermoar la gură atunci când vrea să dea replici, considerate politice, la provocările lansate chiar de către colegii de partid.
Cert este că în PSD se întâmplă ceva, iar acest ceva l-a exclus de ceva vreme pe Grindeanu, având în vedere faptul că Dragnea caută, deja, alt premier “nebun de harnic”! Unul care, pesemne, să fie în stare să mănânce şi jăraticul focului care arde în PSD, cât să dea gata programul de guvernare mult mai devreme decât la finalul mandatului, în 2020!