Trenurile care trec prin stația de cale ferată Ploiești Sud vor avea întârzieri până pe 26 iunie, din cauza unor lucrări de realizare a unei joncţiuni (legături) între firul I Ramificaţia Ploieşti Triaj – Ploieşti Sud şi firul II Marfă Ploieşti Triaj – Ploieşti Sud, potrivit unui comunicat al CFR. Lucrările au început ieri. “ Menţionăm faptul că se vor înregistra întârzieri în graficul de circulaţie al trenurilor care tranzitează această zonă, ca urmare a închiderii şi scoaterii de sub tensiune a firului I de circulaţie, circulaţia realizându-se pe celălalt fir (cu implicaţii din cauza aşteptării pentru înscrierea în circulaţie a trenurilor). Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. va lua toate măsurile necesare pentru desfăşurarea traficului în condiţii de siguranţă şi, totodată, cere scuze publicului călător pentru disconfortul creat în trafic şi le mulţumeşte pentru înțelegere”, au precizat reprezentații CFR. Pasagerii sunt sfătuiți ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre orele de sosire sau de plecare ale trenurilor în staţiile de cale ferată sau la numărul de telefon 021/9521.
Acasă Am aflat / Va informam Trenurile care tranzitează staţia CF Ploieşti Sud vor avea întârzieri până pe...