N. Dumitrescu

Pregătirile pentru alegerile parţiale care vor fi organizate în Prahova – pentru alegerea noilor primari din Buşteni, Băicoi, Dumbrava şi Călugăreni – au intrat în linie dreaptă. Autorităţile din cele patru localităţi vor veni astăzi la Ploieşti pentru a ridica sacii cu buletinele de vot şi materialele necesare pentru organizarea scrutinului de mâine, inclusiv ştampilele cu menţiunea “Votat”, după ce acestea au stat, sub pază, la sediul Palatului Administrativ. În cele patru localităţi, în total vor fi amenajate 25 de secţii de votare, cele mai multe -13 – urmând să fie la Băicoi. La Buşteni vor fi opt secţii de votare, la Dumbrava trei secţii, iar la Călugăreni doar o singură secţie de votare. Pentru alegerea noilor primari au fost tipărite, în total, 32.100 de buletine de vot. La Buşteni s-au înscris în cursă şapte candidaţi, la Băicoi – patru candidaţi, iar la Dumbrava şi Călugăreni – câte trei candidaţi. Pantru ca alegerile să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, joi după-amiază, preşedintele şi locţiitorul Biroului Electoral Judeţean, împreună cu reprezentanţii Autorităţii Electorale Permanente, ai Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, ai Jandarmeriei şi ai Instituţiei Prefectului Prahova, au organizat instruirea preşedinţilor secţiilor de votare. Având în vedere că este vorba despre organizarea de alegeri locale parţiale, în comparaţie cu regulile stabilite pentru scrutinul din iunie 2016, sunt noutăţi, un exemplu fiind acela că reprezentanţii presei nu mai au nevoie de acreditare pentru a observa cum decurge procesul electoral sau să facă fotografii în secţiile de votare, actul de identitate şi legitimaţia de serviciu fiind suficiente. Preşedintele BEJ Prahova, Oliviu Şologon, le-a atras atenţia celor 25 de preşedinţi ai secţiilor de votare că vor trebui ca, astăzi, la ora 18,00, să fie prezenţi în spaţiile în care vor fi amenajate secţiile de votare ca să intre în posesia buletinelor de vot şi a materialelor necesare votării. Mâine, în ziua scrutinului, procesul electoral se va derula între orele 7,00 şi 21,00. În cazul în care vor exista cereri pentru folosirea urnei mobile, s-a menţionat că “nu există un termen limită pentru solicitare”, important fiind faptul ca aceasta să revină în secţia de votare până la ora 21,00. “Se va aştepta la rând în exteriorul secţiei de votare, nu în interior. Dacă înainte sau după ce a votat, un alegător se întâlneşte cu un vecin sau cu o altă persoană cu care nu a mai vorbit de mult timp, discuţiile, obligatoriu, vor trebui să aibă loc în afara secţiei de votare. Persoanele sunt înscrise în lista electorală suplimentară de președintele biroului electoral al secției de votare numai în baza rezultatelor generate de Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal, a comunicărilor efectuate prin intermediul acestuia şi a verificării actului de identitate. Un alegător poate fi înscris numai într-o singură listă electorală. Este interzisă părăsirea localului de vot cu ştampila de control, ştampile cu menţiunea „Votat”, buletine de vot sau liste electorale”, au fost unele dintre sfaturile trasmise şefilor secţiilor de votare la instruirea care a avut loc la Ploieşti.
Ca şi la alegerile precedente, după ora 21,00, când se va trece la numărarea voturilor, în fiecare dintre cele 25 de secţii de votare va porni, în mod automat, sistemul de înregistrare şi monitorizare video. În ceea ce priveşte activitatea birourilor electorale de circumscripţie din cele patru localităţi în care se vor desfăşura alegerile de mâine, acestea vor avea în ziua scrutinului mai multe obligaţii. Concret, vor rezolva contestaţiile cu privire la operaţiunile birourilor electorale ale secţiilor de votare; vor totaliza voturile exprimate şi vor stabili rezultatul alegerilor pentru circumscripţia electorală în care funcţionează; vor elibera, candidatului care a câştigat scrutinul, certificatul doveditor al alegerii; vor primi de la birourile electorale ale secţiilor de votare şi vor preda judecătoriilor, în a căror rază teritorială funcţionează, buletinele de vot întrebuinţate şi necontestate, precum şi pe cele anulate, listele electorale utilizate, ştampilele şi celelalte materiale care au fost necesare votării.