Două muzee consacrate lui Yves Saint Laurent vor fi inaugurate la Paris și Marrakech în luna octombrie, în urma unei inițiative demarate de partenerul de viață al celebrului creator de modă, Pierre Bergé, care a spus că dorește să „transforme amintirile în proiecte”, informează AFP. Aceste muzee vor permite Fundației Pierre Bergé-Yves Saint Laurent, care deține creațiile vestimentare realizate timp de peste 40 de ani de celebrul creator de modă, decedat în 2008, să expună colecțiile sale. „Suntem debordați de amintiri. Deținem un număr de peste 5.000 de articole vestimentare și aproximativ 100.000 de schițe. Acestea sunt amintiri pe care vrem să le transformăm într-un proiect”, a declarat fostul partener de viață al designerului Yves Saint Laurent într-o conferință de presă organizată la Paris, în care a prezentat detalii despre viitoarele muzee. Muzeul parizian, situat într-o clădire privată în care s-a aflat casa de modă Yves Saint Laurent timp de 30 de ani și în care se află în prezent sediul fundației, se va deschide pentru public pe 3 octombrie, cu ocazia Săptămânii Modei de la Paris. Pe 19 octombrie, va fi inaugurat muzeul din Marrakech, instalat într-o nouă clădire din cărămizi și granit roz, concepută de cabinetul de arhitectură Studio KO, situat în apropiere de grădina Majorelle ce a fost cumpărată de Pierre Bergé și Yves Saint Laurent. Muzeul marocan va include, pe lângă sălile de expoziție, și un auditoriu, o bibliotecă, un spațiu de „conservare preventivă și curativă” pentru articolele vestimentare. Muzeul din Paris va propune vizitatorilor „un parcurs retrospectiv”, ce va prezenta saloane haute couture, modelele emblematice pentru stilul Saint Laurent (smochinguri, sahariene — bluze tip sport, cu epoleți și mâneci scurte sau lungi—, salopete și pardesie impermeabile), istoricul unei colecții, tehnica meseriilor din industria modei, diversele surse de inspirație ale celebrului creator, dar și studioul de creație al acestuia.