N. D.

Ploile torenţiale care şi-au făcut prezenţa şi în judeţul Prahova, începând de ieri, au adus, la pachet, inclusiv atenţionări, din partea hidrologilor, că vor fi înregistrate şi debite mărite pe unele râuri. Astfel, a fost instituit Cod galben de inundații pe unele râuri, inclusiv Prahova, intrat în vigoare de ieri, de la ora 14,00, care va fi valabil până astăzi, la ora 20,00. De altfel, ieri, din cauza unor inundaţii, echipele de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova au fost solicitate, în unele localităţi, să intervină pentru evacuarea apei, aşa cum s-a întâmplat, după-amiază, la Sinaia. Aici a fost inundată, din cauza ploii torenţiale, o porţiune de carosabil de 80 de metri pătraţi, în zona podului Cumpătu, apa având, conform ISU, o jumătate de metru. Şi la Bărcăneşti au fost probleme, fiind inundată o curte a unei case şi intervenindu-se cu o motopompă pentru evacuarea apei. De asemenea, s-a mai acţionat şi în oraşul Urlaţi, unde apa a pătruns în demisolul unui imobil în care se desfăşoară activitatea “Şcoală după şcoală”, apa – de zece centimetri adâncime – acoperind o suprafaţă de aproximativ 100 de metri pătraţi.