După temperaturile ridicate înregistrate în ultimele zile, se întoarce vremea nefavorabilă. Ieri, Instituţia Prefectului Prahova a făcut publică o informare primită de la meteorologi, prin care se anunţă faptul că vremea se va schimba. Concret, instabilitatea atmosferică, intrată în vigoare ieri după-amiază, va fi valabilă inclusiv mâine. “În vestul și nord-vestul țării, precum și în zona Carpaților Occidentali și nordul Carpaților Orientali, în special în după-amiaza zilei de marți (6 iunie), și în a doua parte a nopții de marți spre miercuri (6/7 iunie) vor fi intervale în care instabilitatea atmosferică se va accentua. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină. Se vor înregistra cantităţi de apă care, în intervale scurte de timp, vor depăşi local 15- 20 l/mp şi izolat 35 l/mp. Începând din a doua parte a zilei de miercuri (7 iunie) și până în prima parte a nopții de joi spre vineri (8/9 iunie), instabilitatea atmosferică va fi accentuată în zonele de munte și în regiunile sudice, estice și centrale”, se arată în atenţionarea transmisă de meteorologi, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice ANM urmând să actualizeze acest comunicat.