Asociația „Cele mai frumoase sate din România“ a organizat, recent, împreună cu Muzeul Satului “Dimitrie Gusti” din București, cea de-a patra ediție a competiției “Satele Culturale” ale României. 41 de comune din România au depus dosare pentru obținerea titlului de Sat Cultural, iar 13 comune finaliste au fost invitate să susțină candidatura și să prezinte minimum cinci evenimente culturale pe care le vor organiza în fața juriului de specialitate. Printre participante nu s-a regăsit nicio comună din Prahova.
În finală a fost întocmit următorul clasament: pe locul I –satul Piscu (din comuna Ciolpani), județul Ilfov; pe locul al doilea – comunele Vorona, județul Botoșani, Sângeorgiu de Mureș, județul Mureș și Bonțida, județul Cluj, pe locul al treilea Miroslava, județul Iași, pe următoarele locuri : Săvârșin, județul Arad, Tulgheș, județul Hargita, Deda, județul Mureș, Tarcău, județul Neamț, Lujerdiu (Cornești), Bacia, județul Hunedoara, Dragomirești, județul Dâmbovița. La secțiunea „Comorile României“ au fost acordate premii pentru comuna Vălișoara, județul Hunedoara– pentru renovarea și promovarea patrimoniului religios, comuna Doicești, județul Dâmbovița, Taraful Comunei Vorona, județul Botoșani, Ansamblul Comunei Deda, județul Mureș, meșterul popular Gheorghe Țugui, comuna Vorona, județul Botoșani, meșterul popular Lăcrămioara Pop, comuna Tulgheș, județul Harghita, Ansamblul comunei Tarcău, județul Neamț.
Reprezentanții comunelor finaliste au realizat o expoziție intitulată Comorile României, amenajând standuri de prezentare ale comorilor culturale din localitățile lor. La secțiunea cele mai frumoase standuri de prezentare au fost remarcate standul comunei Bacia (județul Hunedoara) care a promovat produsele locale, standurile comunelor Deda (județul Mureş), Bonțida (județul Cluj), Vorona (județul Botoșani) și Tulgheș (județul Harghita).
Cele mai frumoase şi profesioniste prezentări de candidaturi au avut, potrivit organizatorilor, satul Piscu (comuna Ciolpani, judeţul Ilfov) – fiind remarcat modul inovativ de prezentare prin videoclip, comuna Vorona, judeţul Botoșani – clip video explicativ realizat excepțional. Programul cultural „Satele Culturale ale României“ a fost lansat în 2014 sub patronajul Ambasadei Franței în România și a Delegației Valonia – Bruxelles, având drept obiectiv promovarea patrimoniul cultural și turistic ale satelor românești.