Acesta a trăit pe vremea lui Liciniu. Iar în zilele lui Diocleţian (284-305) şi Maximilian, din pricina prigoanei ce avea să fie, lăsându-şi casa şi pribegind, s-a dus la Diospoli. Deci dacă au murit aceştia, el s-a dus la Tir şi a călăuzit Biserica, până în zilele călcătorului de lege Iulian.
Deci atunci iarăşi s-a dus la Diospoli, însă nici acolo n-a putut să scape de închinătorii de idoli, pentru că fiind prins de către dregătorii lui Iulian şi răbdând multe chinuri şi aflându-se întru adânci bătrâneţi, a luat cununa muceniciei, dându-şi sufletul lui Dumnezeu; şi era el atunci de 107 ani. Şi a lăsat multe scrieri bisericeşti şi istorii elineşti şi latineşti, căci el era foarte ştiutor în amândouă limbile, pentru
multa sa nevoinţă şi iscusirea firii sale.