Ministrul Agriculturii, Petre Daea, prorogă normele de aplicare a legii risipei alimentare până la sfârşitul anului, perioadă în care un grup de lucru va redacta un proiect de act normativ care să fie aplicabil atât juridic, cât şi tehnic, se arată într-un punct de vedere transmis de Ministerul Agriculturii, citat de News.ro. „Analizând în ansamblu Legea nr. 217 din 17 noiembrie 2016 privind diminuarea risipei alimentare s-a constatat că mecanismele propuse nu pot fi puse în practică şi nu poate fi completat dispozitivul legislativ. Prin urmare, concluzia a fost că legea nu este clară, precisă şi previzibilă, aşa cum ar trebui să fie un act normativ pentru a putea fi aplicat şi care să ducă la realizarea obiectivelor avute în vedere”, se arată în punctul de vedere transmis de minister. Potrivit Ministerului, legea în actuala forma este inaplicabilă şi facem mai mult rău decât bine. Această concluzie s-a desprins în urma dezbaterilor cu reprezentanţii sectorului agroalimentar şi întâlnirilor de lucru cu specialiştii din domeniu, în procesul de elaborare a normelor metodologice la Legea privind diminuarea risipei alimentare. Ministerul Agriculturii susţine că articolul 1 din Legea nr. 217/2016, aşa cum este formulat, face doar referire generală la toţi operatorii din sectorul agroalimentar, prin urmare, nu asigură precizie şi claritate, în condiţiile în care în domeniu există operatori diverşi care nu au un specific comun şi se caracterizează prin diferenţe consistente privind nivelul de producere a risipei.
O altă precizare problematică din cadrul legii este cea de la articolul 2. „Prin exprimarea folosită la litera «c», «aflate aproape de expirarea datei-limita de consum», se creează o situaţie dificil de gestionat, deoarece produsele agroalimentare sunt foarte variate ca termen de valabilitate. Există produse cu termen de valabilitate extrem de scurt şi, în acest caz, aplicarea legii făcea imposibilă comercializarea respectivelor produse. Consecinţa ar fi fost eliminarea din piaţă a produsului proaspăt, cu efecte negative majore, preponderent asupra producătorilor români”, se mai arată în punctul de vedere al ministerului. „La aliniatele 3 şi 4 din articolele 3 este prevăzută posibilitatea cumpărării produselor agroalimentare de către asociaţii şi fundaţii, respectiv întreprinderi sociale, la 3% din preţ şi revânzarea acestora la un preţ de opt ori mai mare. Această transformare a ONG-urilor în agenţi comerciali pune bazele unui flux de comercializare paralel, greu de gestionat din punct de vedere sanitar-veterinar şi fiscal şi care poate pune în pericol sănătatea consumatorilor, aceştia fiind expuşi datorită atracţiei preţurilor mai reduse. Prin prevederile acestui articol şi aplicarea lui se poate produce dezordine în tot lanţul alimentar, fiind afectaţi toţi: producători, comercianţi şi consumatori”, se mai arată în poziţia ministerului.
Ministerul a mai transmis că lipseşte o prevedere care să precizeze care sunt instituţiile de control care să-i sancţioneze pe cei care nu respectă legea.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, anunţa la sfârşitul lunii mai că a decis să amâne punerea în aplicare a legii risipei alimentare deoarece, dacă aceasta s-ar aplica în forma actuală, ar încuraja crearea unui comerţ paralel, iar lucrurile ar risca să scape de sub control.