Fondurile de pensii private obligatorii au adus deponenţilor un câştig net de peste 1,5 miliarde de euro
„Românii au câştigat de pe urma Pilonului II de pensii (pensii private obligatorii) sume totale de peste un miliard şi jumătate de euro, doar din investiţiile fondurilor, sume care se adaugă contribuţiilor deja virate în conturile lor personale”, a declarat ieri Iulius Postolache, preşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Private (APAPR). În acest moment, principala problemă a Pilonului II este stagnarea deja de doi ani a nivelului contribuţiei virate către fondurile de pensii private la 5,1%, în contextul în care acest procent trebuia să ajungă la 6% încă din anul 2016. Conform legislaţiei actuale, acest nivel va fi atins abia în anul 2018.
Pe data de 19 mai 2017, la exact nouă ani de la startul Pilonului II (pensiile private obligatorii), numărul participanţilor la aceste fonduri a ajuns la aproape 6,9 milioane de români, iar activele nete gestionate au depăşit 35,1 miliarde lei (7,7 miliarde euro), a anunţat tot ieri Asociaţia pentru Pensiile Administrate Private (APAPR). Având în vedere că în această perioadă fondurile de pensii private obligatorii au primit în administrare contribuţii brute de 28,2 miliarde lei, diferenţa o constituie o sumă de 6,91 miliarde lei (peste 1,51 miliarde euro), reprezentând câştigul total obţinut din investiţii, net de toate comisioanele, exclusiv în beneficiul contributorilor români, susţine asociaţia.
„Cu alte cuvinte, românii au câştigat de pe urma Pilonului II sume totale de peste un miliard şi jumătate de euro, doar din investiţiile fondurilor, sume care se adaugă contribuţiilor deja virate în conturile lor personale. De asemenea, potrivit estimărilor Asociaţiei, peste un milion de români din cei aproape 7 milioane care contribuie la Pilonul II au în conturi sume de peste 10.000 de lei fiecare, un capital personal deja destul de consistent, ce va continua să crească pe măsură ce sistemul va progresa”, a declarat Iulius Postolache, preşedintele APAPR.
„Cele mai bune rezultate pentru fondurile de pensii au fost înregistrate în România”, arată raportul Better Finance, care calculează randamentele reale ale fondurilor de pensii (peste inflaţie) şi după deducerea tuturor comisioanelor (sursa: Pension Savings: The Real Return 2016 Edition, Better Finance, pagina 46). Raportul analizează performanţa sistemelor de pensii private din 15 state membre ale Uniunii Europene, pentru perioada 2000-2016 (sau cele mai vechi date istorice disponibile), reprezentând fondurile de pensii la care contribuie 86% din populaţia statelor UE.
De asemenea, este important de reiterat faptul că banii de pensii private ai românilor sunt investiţi în România, contribuind la creşterea economică şi crearea de locuri de muncă din ţară. Potrivit calculelor Asociaţiei, peste 92% din investiţiile Pilonului II sunt realizate în România.