Luiza Rădulescu Pintilie
Ieri, pentru câteva ceasuri, în ziua rânduită în calendarele ortodoxe drept cea a „Înălţării Domnului” şi în cartea de istorie a neamului românesc drept „Ziua Eroilor”, locuitori din satele comunei Dumbrăveşti s-au întors cu 140 de ani în timp. A fost şi aici, ca în toate locurile din ţară, o înfrăţire a sărbătorii bisericii şi credinţei cu o sărbătoare a neamului românesc, stabilită de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române încă din mai 1920 şi consfinţită prin noi hotărâri sinodale în 1999 şi 2001.
La Dumbrăveşti, în centrul aşezării şi pe uliţa largă, asfaltată, care îl leagă de biserica purtătoare chiar a numelui marii sărbători de ieri au trecut oşteni şi sergenţi dorobanţi, purtând cu mândrie steagul şi uniforme din vremea Războiului de Independenţă, aidoma costumului popular românesc, cu căciuli împodobite cu pene de curcan. Pentru bătrânii aşezării, dar mai ales pentru copiii ei, aflaţi la vârsta primelor lecţii despre eroii neamului, s-a rescris, după aproape un veac şi jumătate, o glorioasă pagină a istoriei 
naţionale şi locale: cea a cuceririi steagului turcesc, în 1877, în luptele de la Plevna, de către soldatul plugar Grigore Ion, plecat la oaste din aceste locuri şi repartizat la Batalionul 2 Vânători. De altfel, mai ales către copii şi-a îndreptat gândul primarul Valentin State în organizarea şi desfăşurarea ceremoniilor de ieri, de la monumentul în piatră, înfăţişându-l în uniforma batalionului din care a făcut parte, pe eroul Grigore Ion (1850-1915) – ridicat la rang de sergent pentru faptele-i de vitejie şi de la monumentul înălţat, în curtea bisericii săteşti, în memoria celor peste 240 de localnici care s-au jertfit, pe câmpurile de bătălie, pentru independenţă, reîntregire şi libertate. Şi, însoţiţi de dascălii lor, de părinţi sau bunici, copii de grădiniţă şi elevi care învaţă deja istoria românilor au fost, de departe, cei mai emoţionaţi, murmurând versurile imnului învăţat la şcoală – „Presăraţi pe-a lor morminte/Ale laurilor foi/ Spre a fi mai dulce somnul /Fericiţilor eroi” sau privind, cu emoţie şi mirare, defilarea membrilor Asociaţiei 6 Dorobanţi, prin care tradiţia militară a bravei armate române nu numai că nu se pierde, ci îşi croieşte, prin lăudabila strădanie a unor entuziaşti membri, un drum statornic spre sufletul şi conştiinţa generaţiilor tinere.
De altfel, dimineaţa înnourată de ieri s-a luminat peste aşezare deodată cu zâmbetul şi candoarea copiilor îmbrăcaţi în costume populare sau purtând mici însemne ostăşeşti, apoi, către prânz, a coborât peste biserică şi oameni lacrimi de ploaie, acompaniind rostirea, într-o copleşitoare ceremonie de rugă şi veşnică pomenire, a sutelor de nume de eroi de către preoţii Alexandru Dumitrescu, Alexandru Nicolau şi Andrei Renţea, şi răspunsul pătrunzător „Prezent” răsunând din piepturile dorobanţilor de azi. Bucheţele de iasomie şi bujori depuse de copii au făcut să vibreze până şi piatra monumentului neuitării bravilor lor înaintaşi. Pentru o clipă, mersul greoi al unui bătrân, leat cu tot mai puţini consăteni de aceeaşi vârstă, sprijinii parcă în băţul încovoiat de ani nu numai neputinţa-i trupească, ci şi aduceri aminte ce-l făceau să lăcrimeze.
Iar coroanele depuse de conducerea Primăriei Dumbrăveşti au alăturat garoafelor recunoştinţei şi încredinţarea primarului Valentin State – un împătimit iubitor de istorie – că vorbele spuse de multe ori, până la stingerea sa din viaţă, de eroul Grigore Ion – „Eu sunt mic, patria e mare” – se cuvine să rămână un model şi un îndemn pentru tinerii de azi şi de mâine. Mai ales că, dacă ar trăi cu toţii, urmaşii săi – aşezaţi cu rigoare documentară de primarul Valentin State într-un falnic 
arbore genealogic – ar adăuga oricând un al şaptelea sat celor ale comunei Dumbrăveşti de astăzi. Şi astfel, întorşi ca şi ieri, măcar din când în când, în trecut, să se poată vedea, mai clar, drumul prezentului şi cel al viitorului.
