Începând de astăzi și până sâmbătă, în Parcul „Toma Socolescu” Ploiești se va desfășura „Târgul cu Bunătăți”. Ploieştenii vor putea cumpăra preparate tradiționale: brânză proaspătă, specialități din brânză de oaie și vacă de la Fundata, Bran și Zagra de Bistrița, cârnați de porc și vită, mușchi afumat, șorici și șuncă ținută în saramură și acoperită cu usturoi. Pe rafturi se vor regăsi și bunătăți de la Topoloveni: zacuscă, dulcețuri cu sau fără zahăr, magiun, precum și miere polifloră, de floarea-soarelui și de rapiță de la o mică stupină din Gura Vadului, vinuri realizate în mod tradițional, ceaiuri și condimente, baclavale, sarailii etc.
La Atelierele gratuite pentru Copii – Pasiuni și Meșteșuguri, deschise în cadrul târgului, copiii pot învăța să își petreacă timpul în mod plăcut, confecționând diverse obiecte pe care și le pot lua acasă. Spre exemplu, vor putea picta un suport de lumânare din ipsos, vor putea învăța să confecționeze un magnet de frigider și să îl personalizeze folosind tehnica quilling. De asemenea, vor putea învăța tehnica de confecționare a ciucurilor tradiționali sau a brățărilor tradiționale românești din mărgele, la gherghef.
Artiștii handmade vor prezenta obiecte de decor realizate cu tehnica șervețelului, cu împletituri și bijuterii din pietre semiprețioase. Noutatea din zona artiștilor este adusă de bijuteriile unicat din porțelan lucrat manual și îmbogățite cu aur și argint coloidal, realizate chiar de un artist ploieștean. Astăzi și mâine, târgul va fi deschis între orele 8.00-19.00, iar sâmbătă – între orele 8.00-16.00.