Petre Apostol

Unul dintre cele mai importante evenimente de înot găzduite de România, an de an, este reprezentat de Campionatele Internaţionale, întrecere revigorată odată cu preluarea conducerii forului naţional de către Camelia Potec. Ediţia de anul acesta a Internaţionalelor României va avea loc în perioada 25-28 mai, la Bazinul „Dinamo” din Bucureşti, în anii precedenţi la startul competiţiei regăsindu-se şi sportivi de top mondial, precum Katinka „Iron Lady” Hosszu, din Ungaria, sau Sharon van Rouwendaal, din Olanda. Pe lângă sportivii înscrişi de cluburile din ţară, vor participa înotători şi în cadrul loturilor naţionale ale României. Iar în cadrul acestora se regăsesc şi trei sportive din Ploieşti, dintre care două înotătoare au fost incluse în lotul de seniori.INOT B 20
În vârstă de 21 de ani, Florina Ilie este cea mai valoroasă sportivă a ţării din ultimii şase ani la probele de bras, aceasta fiind formată la CS Petrolul Ploieşti, sub îndrumarea actualului antrenor federal, Silviu Anastase. Înotătoarea ploieşteană, însă, este legitimată la CSU Piteşti. De-abia trecută la categoria de senioare, fiind născută în 1999, Emilia Colţi Dumitrescu este cea de-a doua sportivă ploieşteană din lotul naţional pentru Internaţionalele României. Eleva antrenoarei Ioana Harcan, la CS Petrolul Ploieşti, este multiplă campioană naţională, anul trecut participând la Europenele de juniori, având performanţe deosebite în special la probe pe distanţe lungi, la stilul liber. În lotul naţional de juniori care va reprezenta România la campionatele din această săptămână a fost inclusă şi Clara Spânu, eleva profesorului Toma Miriţescu, la Clubul Sportiv Şcolar Ploieşti. Născută în 2003, înotătoarea ploieşteană este specialistă la probele de la stilul liber, la care a cucerit opt medalii la Campionatele Naţionale, desfăşurate în luna martie. INOT C 20
Lotul național de seniori: Florina Ilie, Emilia Dumitrescu-Colți, Bogdan Scarlat, Alin Artimon, Marius Radu, Alin Coste și Andrei Anghel.
Lotul naţional de juniori: Ana Dascăl, Maria Gâdea, Jasmine Ivan, Andreea Drăgoi, Simona Savastița, Raluca Mera, Gabriela Gâdea, Huszar Ingrid, Pusztay Doris, Clara Spânu, Edeea Ionașcu, Maria Dănilă, Ioana Buzlea, Paula Orzac, Fangli Henrietta, Cristina Giurcă, Ariana Dodiță, Mayssa Rațiu, Melissa Gherghel, Maria Artene, Alina Perju, Daniel Martin, Andrei Rusen, Sabin Bonea, Vlad Pațurcă, Andrei Marinescu-Popazov, Călin Pop, Alexandru Ion, Laurențiu Haiducu, Victor Iacob, Constantin Stoica, Ionel Bran și Robert Verba.