Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat ieri, că Legea risipei alimentare trebuie modificată, motiv pentru care nu s-au publicat normele metodologice, precizând că există o variantă pe site pentru consultare publică. Ministrul a recunoscut că Legea risipei alimentare, care trebuia să se aplice începând cu 21 mai, la şase luni de la publicarea în Monitorul Oficial, nu are norme de aplicare. „Actul normativ trebuie însoţit de norme metodologice de aplicare prin hotărâre de guvern, însă cei care trebuie să intre în echipajul acesta al prevederilor legale au avut unele observaţii şi trebuie să modificăm legea, motiv pentru care n-am dat drumul la normele metodologice. Am pus pe site o anumită variantă, în consultare publică. Nu este uşor de aplicat, motiv pentru care am zis că mai bine să stăm şi să o facem cum trebuie în aşa fel încât ea să îşi atingă scopul“, a declarat ministrul. Petre Daea a mai adăugat să se ia în calcul varianta prorogării, astfel încât să se facă „un act normativ care să poată să fie aplicat în România şi să poată să aibă rezultatele scontate“.