Primăria Municipiului Ploiești, în parteneriat cu Colegiul de Artă “Carmen Sylva”, organizează, începând de astăzi şi până pe 20 mai 2017, o serie de activități educațional – artistice, prilejuite de sărbătorirea a 60 de ani de excelență în educația artistică a colegiului. Deschiderea oficială a manifestărilor legate de aniversarea colegiului are loc astăzi începând cu ora 10.30, la Sala de Festivități “Sergiu Rugină” a Colegiului de Artă “Carmen Sylva”. Instituția va găzdui, timp de trei zile, expoziții, recitaluri, dezbateri, prezentări ale unor proiecte. Mâine, de la ora 10.30, va avea loc o festivitate de premiere a elevilor participanți la concursurile desfășurate cu ocazia Zilelor Colegiului, premiile în bani fiind oferite de municipalitatea ploieșteană.