Chiar dacă „remarcaţii” ultimei etape din Liga A Prahova au fost alţi jucători, care au reuşit goluri pe bandă rulantă – Andrei Ciobanu, de la CS Păuleşti, marcând de cinci ori împotriva celor de la Brebu (goluri cu care a redevenit golgheterul la zi în Liga A Prahova), Cătălin Vlad (CSO Plopeni), de 4 ori marcator în meciul cu Unirea Urlaţi, iar Alexandru Neagu (Avântul Măneciu) a reuşit un hattrick în faţa celor de la Cocorăştii Colţ, cel mai „căutat” vârf din Liga A Prahova este tot Cosmin Lambru – de la CS Blejoi.
Acesta – jucător născut în 1998, care îndeplineşte, în sezonul viitor, criteriul jucătorilor „Under 19”, obligatoriu la Liga a III-a – a primit o ofertă concretă de a reveni la Petrolul, unde a fost junior şi a debutat în Liga I chiar sub comanda lui Jerry Gane, în urmă cu un an! Lambru are „tatonări” şi la nivelul diviziei B, unde este dorit de Dunărea Călăraşi, jucătorul care a fost cel mai bun marcator al primului eşalon judeţean la jumătatea competiţiei fiind aşteptat să se decidă ce echipă va pune în CV-ul său, după CS Blejoi.