Isaia a fost un profet evreu. Și-a început activitatea în Ierusalim în anul morții regelui Azaria și a continuat-o sub regii Ioatam (740 – 736), Ahaz (736 – 716) și Iezechia (716 – 687). Ideile de bază ale operei lui Isaia sunt: Dumnezeul lui Isaia este „cel sfânt”, Dumnezeu este singura realitate importantă. După o veche tradiție iudaică, Isaia ar fi trăit până la începutul domniei lui Manase și ar fi fost ucis din ordinul acestui rege idolatru, fiind tăiat cu fierăstrăul. Isaia a trăit într-un timp când marea putere asiriană a ajuns la culmea sa prin anul 722 î.Cr., anul prăbușirii regatului de nord. Isaia a avut un rol atât religios cât și politic iar prin puterea convingerilor sale și prin activitatea sa, a dezvoltat o teologie despre Dumnezeu și însușirile sale și despre raporturile Lui cu lumea. El ar fi prezis conform interpretărilor creștinilor pe Mesia și împărăția mesianică cu atâtea amănunte încât Sfinții Părinți l-au numit „Evanghelistul Vechiului Testament”.
