De sâmbătă dimineaţă, până ieri, Sala Sporturilor “Olimpia” din Ploieşti a strâns tot ce are mai bun judo-ul European la nivel de cadeţi (sportivi sub 18 ani), peste 500 de sportivi din 27 de ţări ajungând în oraşul nostru.
Devenită o competiţie de tradiţie, organizată de către Federaţia Română de Judo, cu sprijinul CSM CFR CSŞ Ploieşti, Cupa Europeană de Judo a fost o reuşită organizatorică, atmosfera fiind “asigurată” de membrii staff-urilor din ţările care au adus sportivi la Ploieşti şi, mai ales, sportivii din fiecare ţară, care au încurajat permanent colegii lor.
Sâmbătă seară, după meciurile preliminare, a avut loc şi festivitatea de deschidere, competiţia încheindu-se ieri. După finale, o parte dintre delegaţiile prezente au în program şi câteva zile de pregătire centralizată la noi în ţară, alături de lotul nostru reprezentativ.