F. T.

În perioada 1–30 aprilie, Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Șerban Cantacuzino” al județului Prahova a desfăşurat 114 acţiuni de control la diverse instituții din Prahova, în urma cărora au fost găsite 587 încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor şi protecţie civilă, dintre care 232 au fost înlăturate pe timpul desfășurării acestor acțiuni.
Ca urmare a neregulilor constatate, personalul Inspecţiei de prevenire a aplicat 618 sancţiuni – dintre care 514 avertismente şi 32 amenzi – ultimele însumând 25.000 lei.
Principalele deficienţe au constat în neasigurarea funcţionării optime a mijloacelor tehnice de primă intervenţie (stingătoare), executarea lucrărilor de modernizare fără solicitarea avizului de securitate la incendiu, neasigurarea marcării complete a tuturor căilor de acces şi evacuare cu indicatoare de securitate, instalaţii electrice defecte sau exploatate necorespunzător, deficienţe de ordin organizatoric etc. De asemenea, în cursul lunii aprilie, au fost derulate 56 de exerciţii în caz de incendiu, cu 628 participanți şi șapte exerciţii de alarmare publică, precum și instruiri cu personalul cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă de la localităţi, operatori economici şi instituţii.
În aceeși lună au continuat și campaniile de informare “Nu tremur la cutremur” și “RISC” – acestea vizând transmiterea către populație a informațiilor corecte privind modul de comportare în cazul producerii unui cutremur, respectiv a informațiilor ce urmăresc reducerea incidentelor de natura incendiilor, exploziilor etc., care sunt cauzate de improvizaţii la instalaţiile de gaze naturale şi electricitate, precum şi de coşuri de fum necurăţate.

Autorizaţia de securitate la incendiu se poate obţine, cel mai târziu, în data de 30 iunie !

“Persoanele care dețin construcții și amenajări care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu vor putea obține acest document până cel târziu la data de 30 iunie 2017”, se precizează într-un comunicat al pompierilor prahoveni. Aceștia mai atrag atenția că, “după respective dată, punerea în funcțiune a construcțiilor fără obținerea autorizației de securitate la incendiu constituie contravenție şi se sancționează cu amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei”.
În comunicatul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) “Șerban Cantacuzino” Prahova se mai precizează că “obligaţia obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu revine beneficiarului investiţiei ori persoanei fizice sau juridice care finanţează şi realizează investiţii noi sau intervenţii la construcţiile existente. Totodată, până la data obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu, răspunderea pentru funcţionarea construcţiilor şi amenajărilor din punct de vedere al asigurării cerinţei de securitate la incendiu revine exclusiv beneficiarilor investiţiilor”.
Reamintim că obligativitatea obţinerii avizului/autorizaţiei de securitate la incendiu se aplică în cazul construcţiilor noi sau existente, la care s-au efectuat lucrări de dezvoltare, modernizare sau schimbare a destinaţiei, şi pentru care, la data când au fost date în exploatare, legislaţia prevedea această obligaţie.
“Pe site-ul www.isuprahova.ro, proprietarii sau beneficiarii construcţiilor/amenajărilor (în cazul avizului/autorizaţiei de securitate la incendiu) sau cei care deţin sau administrează adăposturi de protecţie civilă sau puncte de comandă (în cazul avizului/autorizaţiei de protecţie civilă) au posibilitatea de a verifica dacă acestea se încadrează în categoriile de construcţii care se supun acestor procese de avizare – autorizare”, mai precizează ISU Prahova.