A.M.

În perioada 15 mai – 7 iulie, în Prahova se va desfășura Concursul local de proiecte de tineret 2017, pentru asociațiile de profil, organizat de Ministerul Tineretului și Sportului, prin Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Prahova. Tema competiției o reprezintă stimularea implicării tinerilor în viața societății. Prioritățile concursului sunt: Cultură și educație non formală, Sănătate, sport și recreere, Participare și voluntariat, Muncă și antreprenoriat. Pe lângă cele patru domenii de intervenție din strategie, se vor avea în vedere și elemente privind contribuția acesteia la incluziunea socială a tinerilor, au anunțat reprezentanții DJST Prahova. Dosarele de concurs se pot depune în perioada 15 mai- 6 iunie 2017, între orele 8.00-16.00, cu excepția zilelor nelucrătoare, la secretariatul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Prahova din strada Pielari nr. 5 Ploiești sau prin poștă. În perioada 7 -12 iunie se va desfășura etapa de verificare administrativă și a eligibilității proiectelor, rezultatele preliminare urmând a fi anunțate pe 12 iunie. În perioada 13-19 iunie, vor fi efectuate modificări și completări ale proiectelor, apoi documentele vor fi reverificate în zilele de 20 și 21 iunie. Afișarea rezultatelor etapei de verificare administrativă și a eligibilității proiectelor, după modificări și completări, este programată pentru 21 iunie, iar etapa de evaluare tehnică pe bază de punctaj – pentru 28 iunie. Contestațiile vor putea fi depuse în perioada 28-30 iunie, iar rezultatele finale ale concursului vor fi anunțate pe 7 iulie. Proiectele pentru tineret câștigătoare se vor desfășura în perioada 17 iulie – 1 noiembrie a.c. DJST Prahova are alocat un buget de 39.445 de lei pentru acest concurs, iar un singur proiect va putea beneficia de o finanțare maximă de 10.000 de lei. Fiecare asociație de tineret poate aplica un singur proiect. Detalii suplimentare referitoare la concursul de proiecte se pot obține de pe site–ul Ministerului Tineretului și Sportului și de la sediul DJST Prahova, Compartiment Tineret, – tel 0244.595.992, dar și la adresa de e- mail djst.prahova@mts.ro.