Aceasta a fost singura fiică născută a lui Liciniu, regele din cetatea Maghedon. La început, sfânta s-a numit Penelope, şi atât strălucea cu frumuseţea trupului, încât întrecea pe vârstnicile ei. Ea trăia într-un turn înalt zidit de tatăl său, cu treisprezece fecioare frumoase, având multă avere spre slujba sa, şi scaun, masă şi sfeşnic, toate făcute de aur. A fost învăţată de un oarecare bătrân Apelian, pe care îl rânduise Liciniu să intre la dânsa. Într-una din zile, ea a văzut că a venit o porumbiţă, şi aducând o ramură de măslin, a pus-o tot pe masă; iar un vultur aducând o cunună făcută din flori a pus-o pe masă. Apoi, a văzut că a venit pe altă fereastră un corb şi a pus un şarpe pe masă. De acestea mirându-se ea şi cugetând ce pot să însemne a întrebat pe bătrânul Apelian, care i le-a dezlegat, zicând că porumbiţa este nevoinţa gândului ei şi ramura cea de măslin este pecetea lucrurilor şi deschiderea botezului; iar vulturul, care este împărat celorlalte păsări, prin cunună îi însemna biruinţa spre bunătăţile cele alese; iar corbul care adusese şarpele însemna necazul şi reaua ei pătimire. În scurt spunând, i-a tâlcuit şi i-a arătat ei nevoinţa muceniciei ce avea să îndure pentru Hristos. Şi alte preamărite pentru dânsa se spun. Se spune că i s-a dat numele prin chemare de înger, în loc de Penelope, fiind numită Irina, şi că acel înger a învăţat-o credinţa lui Hristos şi i-a spus că se vor mântui multe suflete printr-însa. Şi că va veni la dânsa Timotei, ucenicul lui Pavel, şi o va boteza. Iar când acestea s-au împlinit, ea zdrobind idolii tatălui său, i-a aruncat jos.
