Petre Apostol
Unul dintre cluburile de renume în atletismul românesc, CS Telecom Slănic, condus de antrenorul Gheorghe Muşat, a organizat un eveniment deosebit în localitatea prahoveană. Clubul prahovean, cu sprijinul Primăriei Slănic, al Federaţiei Române de Atletism şi al Maxbet, a organizat Marele Premiu al oraşului Slănic la alergare pe şosea, care s-a dovedit a fi unul dintre cele mai mari evenimente de acest fel desfăşurate în ţară.
În plus, anterior competiţiei, s-a desfăşurat un concurs de selecţie pentru lotul naţional de alergare montană la juniori II. Astfel, au fost două zile pline de atletism în staţiunea de pe Valea Prahovei.
La concursul de alergare montană, clubul din Slănic a avut reprezentare la cel mai înalt nivel, Marius Rădoi obţinând victoria, în vreme ce George Pascu s-a situat al treilea. Cei doi vor face, astfel, parte din reprezentativa României la Cupa Mondială, la care s-a mai calificat o sportivă de la CS Telecom, Larisa Corbu, situată pe locul al patrulea la concursul de selecţie.
Lotul naţional va fi condus chiar de către antrenorul Gheorghe Muşat, Cupa Mondială fiind programată la finalul lunii iunie, în Italia.
În privinţa Marelui Premiu al oraşului Slănic, acesta a avut la start mai bine de 130 de concurenţi, pornind de la categoriile de copii până la veterani peste 50 de ani. Printre concurente s-a regăsit, la senioare, şi Ancuţa Bobocel, campioană europeană de tineret în 2009 şi participantă la două ediţii a Jocurilor Olimpice, aceasta fiind, de altfel, şi câştigătoarea competiţiei din Slănic. La seniori, s-a impus Cătălin Atănăsoaie, vicecampion balcanic, iar la categoriile de copii clubul gazdă şi CSŞ Ploieşti au avut repezentanţi pe podium.
La festivitatea de premiere, printre personalităţile care au oferit premiile câştigătorilor s-a regăsit şi Nicoleta Grasu, vicecampioană mondială şi europeană.