Gianluigi Buffon, portarul și căpitanul echipei italiene de fotbal Juventus Torino, a disputat miercuri seara al 100-lea său meci în Liga Campionilor, fiind unul dintre cei mai buni jucători de pe teren în victoria înregistrată în deplasare, cu scorul de 2-0, în fața formației AS Monaco, în prima manșă a semifinalelor celei mai importante competiții continentale intercluburi, potrivit Agerpres.
În vârstă de 39 ani, Buffon apără de 16 sezoane poarta „Bătrânei Doamne”, iar clubul său a postat înaintea meciului din Principat o înregistrare video cu unele dintre cele mai importante momente din cariera sa în Champions League.
Goalkeeper-ul italian s-a dovedit decisiv pentru Juve și în meciul de miercuri, având câteva intervenții foarte bune în fața atacanților monegasci, grație cărora a reușit să păstreze intactă poarta torinezilor.
„Sunt foarte mulțumit de evoluția lui Buffon. El s-a dovedit decisiv în momentele importante, așa cum fac de obicei marii jucători. ‘Gigi’ rămâne numărul unu mondial”, a declarat antrenorul lui Juventus, Massimilliano Allegri, la finalul meciului cu AS Monaco.
Campion mondial cu selecționata Italiei în 2006, Gianluigi Buffon speră să-și treacă anul acesta în palmares și primul său trofeu în Liga Campionilor, după două finale pierdute, în fața lui AC Milan (2003) și FC Barcelona (2015).