Comuna Rafov se numara printre localitatile rurale prahovene care au avut cel mai mult de suferit de pe urma inundatiilor din ultimii ani. Nu putine case au fost distruse in intregime, iar altele au fost serios avariate de stihiile naturii. Cum sprijinul statului pentru inlaturarea efectelor calamitatilor naturale s-a dovedit a fi total insuficient, conducerea S.C. Turism, Hoteluri si Restaurante Prahova (THR) Prahova SA Ploiesti a hotarat sa vina, pe masura posibilitatilor sale, in ajutorul familiilor sinistrate din comuna amintita. Astfel, acestora le-au fost donate, prin intermediul Crucii Rosii – Filiala Prahova, diverse articole de mobilier (sifoniere, paturi, mese, noptiere, fotolii, scaune etc), precum si minifrigidere. Aceste articole au mobilat, pana sa intre intr-un amplu proces de modernizare, hotelul „Central” (fost „Berbec”), apartinand SC THR Prahova SA Ploiesti. Dupa cum avea sa ne confirme directorul acestei societati, Carmen Tanasescu, pana in momentul de fata a fost deja donat sinistratilor mobilierul existent in 26 de camere de hotel, urmand ca, in cursul acestei luni, sa se procedeze la fel si cu mobilierul provenit din celelalte 29 de camere. Una peste alta, aceste ajutoare vor ajunge, in final, in casele a mai bine de 100 de familii nevoiase, precum si in gradinitele si in scolile din satele comunei. „Satenii nostri au fost profund impresionati de acest gest umanitar, care are darul de a le mai alina, intr-un fel, suferintele, acum, in prag de sarbatori. Drept urmare, in numele sinistratilor, as dori sa multumesc, si pe aceasta cale, conducerii SC THR Prahova SA Ploiesti”, ne-a declarat Mircea Chivu, primarul comunei.
Revenind la conducerea societatii ploiestene, aceasta si-a propus ca, in pragul sarbatorilor de iarna, sa aduca un dram de bucurie si in sufletul altor familii nevoiase din judet, de asta data sub forma unor ajutoare banesti. „Pentru identificarea acestor cazuri sociale, asa cum am procedat si-n alti ani, vom apela la sprijinul Primariei Ploiesti”, ne-a precizat directorul Carmen Tanasescu.
D. CONSTANTIN

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentBASCHET
Articolul următorIntrecerea paharnicilor