Comisia juridică a Senatului a amânat, ieri, pentru 9 mai, dezbaterea propunerii de modificare a Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor prin care președintele este eliminat din procedura de numire a conducerii ÎCCJ și a șefilor de parchete, potrivit Agerpres. Propunerea legislativă, inclusă pe ordinea de zi de ieri a comisiei, a cărui inițiator este președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a mai fost amânată pe 14 și 28 martie și 19 aprilie. Călin Popescu-Tăriceanu propune în inițiativa sa legislativă modificarea articolului 53 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție își numește, dintre judecătorii care au funcționat la această instanță cel puțin doi ani, președintele, vicepreședintele și președinții de secții. În prezent, art. 53 alin. 1 stipulează că președintele, vicepreședintele și președinții de secții de la ÎCCJ sunt „numiți de președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, dintre judecătorii ÎCCJ care au funcționat la această instanță cel puțin doi ani”. Călin Popescu-Tăriceanu propune ca și art. 53 alin. 6 să fie modificat, astfel încât revocarea din funcție a președintelui, a vicepreședintelui sau a președinților de secții ai Înaltei Curți să se facă „de ÎCCJ, care se poate sesiza din oficiu, la cererea unei treimi din numărul membrilor acestora sau la cererea adunării generale a instanței, pentru motivele prevăzute la art. 51, alin. 2, care se aplică în mod corespunzător”. În prezent, revocarea din funcție se face de către președintele României, la propunerea CSM. În inițiativa sa legislativă, Tăriceanu propune ca alin. 2 al art. 53 să fie abrogat – „Președintele României nu poate refuza numirea în funcțiile de conducere prevăzute la alin. 1 decât motivat, aducând la cunoștința CSM motivele refuzului”. De asemenea, președintele Senatului propune și modificarea art. 54 alin. 1, în sensul ca procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte, prim-adjunctul și adjunctul acestuia, procurorul general al Direcției Naționale Anticorupție, adjuncții acestuia, procurorii șefi de secție ai acestor parchete, precum și procurorul șef al DIICOT și adjuncții acestuia să fie numiți „de CSM, dintre procurorii care au o vechime minimă de zece ani în funcția de judecător sau procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată”. Articolul 54 alin. 1 din lege stipulează, în prezent, că aceste numiri sunt făcute de către președinte, la propunerea ministrului Justiției, cu avizul CSM.