Florin Tănăsescu
Mai multe variante sunt de luat în calcul pentru aglomerația de ieri, de la Parcul Bucov, cu ocazia zilei de 1 Mai: fie ploieștenii își planificaseră ieșirea la grătar cu ceva vreme înainte și, la prima geană de soare care a ridicat temperatura cu câteva grade, au dat năvală să prindă un loc la iarbă verde, fie, atrași de mirosul micilor care sfârâiau, nu puțini au fost cei care s-au abătut un pic prin zonă să guste măcar unul, de poftă. Cert este că, la ora 11, 30, la intrarea din DN 1 B spre Parcul Bucov , se formase o coadă imensă de mașini. Agenții de circulație dădeau din mâini, dirijând traficul, jandarmii erau cu ochii în patru, iar loc de parcare nu găseai decât dacă aveai noroc chior. Ca o concluzie, pe lângă plimbările fie cu barca, fie cu bicicleta, la Bucov, ieri, a fost un adevărat Festival al grătarelor!
Cum nunta fără lăutari nu are niciun farmec, tot așa au stat lucrurile și ieri, la Bucov, de Ziua Internaţională a Muncii. La intrarea în locul rezervat grătarelor, am fost întâmpinați de George de la Verbila, care s-a recomandat drept “cel mai cald și mai tare lăutar”. Îl credem pe cuvânt, mai ales că, acompaniat de acordeon începe să ne cânte și un “Constantine, Constantineee/ Dar-ar boala peste tine …”.
Auzind de boli și alte suferințe, bașca în timpul programului fiind, plecăm și ajungem la primul grătar. Avem “plăcuta” surpriză să constatăm că, în ziua de azi, totul se plătește, iar dreptul la imagine e sfânt ! Dovadă: în momentul în care vrem să imortalizăm fumul ieșind din jar, proprietarul ne spune că ne costă 10 lei să facem o poză, în condiţiile în care un mic era 2,5 lei. Ne-am gândit așa: grătarul e din aur, focul a fost descoperit chiar de interlocutorul nostru, iar micii sunt pe post de fotomodel, pe care trebuie să le plătești, nu ? Așa că ne-am mutat la altă masă – la nea Nicu, de la Terasa Laurențiu. Omul nu face fasoane că-l pozăm, chit că este ocupat până peste cap cu perpelirea micilor, comenzile curgând cu nemiluita. Nu fac fasoane că-i tragem în poză nici alți “grătăriști” – cum auzim, că e limbajul în fiecare an, de 1 Mai, când se iese la iarbă verde.
Firește, în afară de clasicii mici, la Bucov s-au găsit, ieri, de toate, pentru toți: porumb fiert, îngheţată (la care nimeni nu se prea înghesuia…), ceafă de porc, piept de pui la grătar cu cartofi prăjiți și salată și, desigur, bere.
De fapt, ieri, la Bucov, a fost veselie și voie- bună. Parcul din localitate fiind cam singurul în care se mai poate ieși, la iarbă verde, atât timp cât, la noul parc de la Vest nu este permisă amplasarea grătarelor, iar Păuleștiul este de ceva timp, zonă moartă pentru grătare.
În aceste condiţii, se poate spune că, de 1 Mai, la Bucov, a avut loc Festivalul județean al grătarelor. Începând de azi – la muncă, în cinstea zilei de ieri…