Echipa Juventus Bucureşti, liderul Ligii a II-a de fotbal, a promovat în primul eşalon după ce UTA Bătrâna Doamnă, ocupanta locului 3, a fost învinsă duminică în deplasare de Dunărea Călăraşi cu scorul de 1-0 (1-0), într-un meci din cadrul etapei a 32-a, informează Agerpres. Singurul gol al meciului de la Călăraşi a fost înscris de Ştefan Mardare în minutul 31. Andor, de la oaspeţi, a văzut cartonaşul roşu în al treilea minut de prelungire. UTA Bătrâna Doamnă venea după o serie de trei victorii.Tot duminică, Juventus Bucureşti a învins-o acasă pe CS Baloteşti cu scorul de 3-1 (1-1). Învinsă în precedentele două etape, Juventus a început mai slab şi duminică şi a fost condusă după golul lui Valentin Andrei din minutul 29. Florin Cazan a reuşit apoi dubla, în minutele 34 şi 62, iar Bogdan Marciuc a înscris în propria poartă în minutul 78. Echipa Juventus nu mai poate fi ajunsă de ocupanta locului 3, UTA Bătrâna Doamnă, astfel încât echipa
bucureşteană şi-a asigurat promovarea în Liga I.