Foşti antrenori ai Petrolului, în mandate diferite, Cosmin Contra, Jerry Gane şi Cătălin Grigore au făcut o „vizită” la Ploieşti, vinerea trecută! Nu pentru a da o „tură” pe arena unde au avut „carte de muncă” – „Ilie Oană”, ci pentru a vedea, pe stadionul „Astra”, derbiul „sateliţilor”, Dinamo II impunându-se cu 2-0 în faţa echipei secunde a celor de la Astra.
Contra a „motivat”, prin prezenţa sa, foarte bine echipa bucureşteană, „câinii” jucând serios, cu dorinţă de victorie, nefiind exclus ca măcar unul dintre cei văzuţi în acest joc pe arena din „9 Mai” să fie pe raportul de joc şi la derbiul cu FCSB de astăzi.
Rezultatul poate fi considerat drept… normal, după distribuţiile celor două echipe, în timp ce Marius Măldărăşanu – antrenorul ploieştenilor, nu a avut la dispoziţie decât jucători din lotul „de divizia C”, Dinamo a venit cu o serie de fotbaliști de la prima echipă. Portarul Iustin Popescu şi jucătorii de câmp Mihai Popescu, Daniel Popa, Danu Spătaru, Patrick Petre, Dudea și Târcoveanu au evoluat la Dinamo, internaţionali de juniori sau tineret (moldoveanul Spătaru a jucat chiar pentru prima reprezentativă de peste Prut), care au reuşit să facă diferenţa în favoarea oaspeţilor.
Golurile marcate de Dudea şi Dulca au consfinţit scorul final, 0-2, cu menţiunea că Astra 2 a jucat o bună parte din timp şi cu un om în minus, ucraineanul Kalaitan fiind eliminat de arbitra Ana Terteleac, decizia, luată pentru injurii la adresa ei, fiind una precedată de neacordarea unui fault clar asupra atacantului de la Astra 2. Iar dacă nu a văzut ce trebuia să vadă, „Miss” Terteleac a stat mai bine cu… auzul şi a „dezechilibrat” şi mai mult partida.
Revenind la meci, distribuţia folosită de Astra 2 în acest joc a fost următoarea: Nedelcovici – Butean, M. Popescu, Vârtej, Roman – Barâcă, Pahonţu, Răilean – V. Gheorghe, Şumudică jr., Dr. Gheorghe, pe parcursul partidei intrând şi mai sus amintitul Kalaitan, Chişi, Fabian Ioniţă şi Alin Gheorghe.
Liga a III-a, seria a II-a, etapa 22, rezultate şi clasament
AFC Astra II – Dinamo Bucureşti II 0-2
Alin Dudea (16), Alexandru Dulca (51)
Petrolistul Boldeşti – Metaloglobus Buc. 2-1
Ionuţ Zamfir (18), Cristian Mihăiţă (25) / Valentin Ghenovici (55 – pen.)
Viitorul Constanţa II – Delta Dobrogea Tulcea 3-0
Cristian Ene (21, 41, 59)
CS Tunari – Viitorul Domneşti 2-3
Ionuţ Drăgan (60), Andrei Luca (72) / Vlad Bărbulescu (12, 54), Alexandru Văduva (75)
Unirea Slobozia – SC Popeşti Leordeni 0-2
Nicuşor Romanescu (3 – pen.), Mădălin Mustaţă (19)
CSM Olteniţa – Axiopolis Sport Cernavodă 3-2
Cosmin Ionică (15, 90+3), Răzvan Udrea (37) / Husein (12), Andreescu (31)
Arsenal Malu – Înainte Modelu 0-3
Echipa Arsenal Malu s-a retras din campionat în pauza de iarnă şi va pierde la „masa verde” toate meciurile din retur.
Liga 3, Seria 2 M V E I GOL PCT
1 Metaloglobus Bucureşti 22 17 3 2 43-20 54
2 Unirea Slobozia 22 12 3 7 41-26 39
3 Viitorul Constanţa II 22 11 4 7 47-30 37
4 Viitorul Domneşti 22 12 1 9 38-25 37
5 CS Tunari 22 10 6 6 31-27 36
6 SC Popeşti Leordeni 22 9 6 7 35-29 33
7 Dinamo Bucureşti II 22 8 8 6 36-28 32
8 AFC Astra II 22 9 5 8 34-31 32
9 Delta Dobrogea Tulcea 22 10 3 9 40-42 31
10 Axiopolis Sp. Cernavodă 22 8 6 8 39-37 30
11 CSM Olteniţa 22 8 4 10 34-33 28
12 Înainte Modelu 22 6 6 10 50-47 24
13 Petrolistul Boldeşti 22 6 1 15 31-46 19
14 Arsenal Malu 22 0 0 22 10-88 0
Etapa viitoare, 5-6 mai, ora 18,00: Viitorul Domneşti – Astra 2, Petrolistul Boldeşti – CS Tunari, Dinamo II – Viitorul II, Înainte Modelu – Unirea Slobozia, SC Popeşti Leordeni – CSM Olteniţa, Metaloglobus – Axiopolis, Delta Dobrogea- Arsenal Malu 3-0 *