V. S.
În penultimul weekend al lunii viitoare, la Ploiești vor fi organizate Zilele Orașului, eveniment programat pentru zilele de 19, 20 și 21 mai. Reprezentanții municipalității așteaptă ca, până la finalul acestei săptămâni, să fie postate ofertele în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, după care, de săptămâna viitoare, ar urma să fie stabilite firmele care se vor ocupa de organizarea evenimentului, respectiv de scenă și toate elementele necesare, dar și de artiștii care ar urma să concerteze în cele trei zile.
Cei mai mulți bani – 132.000 de lei din fonduri bugetare – vor merge către prestațiile artistice, adică pentru arvunirea cântăreților care se vor afla pe scena care va fi amplasată în parcarea dintre Palatul Administrativ și Palatul Culturii. Reprezentanții Primăriei Ploiești au și preferințe în materie muzicală, în ordine: Smiley, Andra, Connect-R, Andreea Bălan, Nicoleta Nucă, Sore, CRBL, Adda, Randi, Feli, Marius Nedelcu, Lora, Corina, Bere Gratis sau Mandinga.
Alți 40.460 de lei vor fi destinați scenei, instalației de sunet, instalației de lumini și sistemului video, din care ar trebui să facă parte obligatoriu și două ecrane led care se vor monta pe lateralele scenei.