Începând de astăzi, timp de trei zile, Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti derulează proiectul “Şcoala de excelenţă în turism şi antreprenoriat”, în colaborare cu experți naționali din domeniul turismului, ai mediului de afaceri și IMM. Aflat la cea de a treia ediţie, acesta este un proiect educațional unic, dedicat studenților de la specializarea Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor, reprezentând o inițiativă inovativă, finanțată de Ministerul Educației Naționale și pusă în practică în parteneriat cu Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște. Obiectivul acestui proiect este reducerea diferențelor existente între conceptele teoretice predate în cadrul cursurilor urmate și realitățile proiectelor din practică, punându-se accent pe susținerea studenților specialiști din turismul românesc și reprezentanți ai partenerilor din mediul de afaceri, cu o vastă experiență în domeniu, dobândită din proiectele complexe derulate până în prezent. Grupul țintă direct este format din 45 de studenți ai centrelor universitare membre ale Consorțiului „ACADEMICA +” și ale Asociației Facultăților de Economie din România : Ploiești, Târgoviște, Sibiu, Suceava, Brașov, Galați, precum și alte categorii de tineri – elevi, absolvenți, cadre didactice. Studenții selectați beneficiază de un program de pregătire oferit de specialişti, fiind informaţi despre cele mai noi strategii în domeniul turismului, dar şi despre programele destinate tinerilor întreprinzători. De menţionat, studenții beneficiază de suportul cadrelor didactice de la UPG, care vor coordona proiectul. Deschiderea oficială a noii ediţii a “Şcolii de excelenţă în turism şi antreprenoriat” va avea loc astăzi, la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești.