F. T.

În urma mai multor acțiuni desfăşurate în trenuri şi în staţiile de cale ferată, poliţiştii au constatat, în doar două zile, 14 infracţiuni şi au aplicat 253 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproape 55.000 de lei, potrivit unui comunicat al Poliției Române.
Raziile au fost efectuate în perioada 21- 22 aprilie a.c., la nivel naţional, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, derulându-se acțiuni punctuale în trenurile de călători care circulă pe magistralele de cale ferată şi pe liniile adiacente, precum şi în staţiile de cale ferată. Astfel, au fost desfășurate activități de patrulare și control în 533 de trenuri de călători și în 403 stații de cale ferată, urmărindu-se combaterea călătoriilor frauduloase, a faptelor antisociale, precum şi depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii.
În urma activităţilor respective, poliţiştii au constatat 14 infracţiuni – dintre care una de natură judiciară, 11 de natură economică și două de altă natură, fiind aplicate 253 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 54.820 de lei.
Dintre sancţiunile aplicate, 160 sunt prevăzute de Legea pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 21 sunt prevăzute de Legea privind
protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, iar 37 sunt cuprinse în H.G. care prevede stabilirea și sancţionarea contravenţiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române.