Bogdan Chitic

Calificate, pentru al doilea an consecutiv, la turneul final al Campionatului Național de baschet „sub 16 ani”, fetele de la CSȘ-CSM Ploiești se vor deplasa, în perioada 10-14 mai, la București, în tentativa de a depăși performanța realizată, sezonul trecut, la Brașov, când au terminat pe locul 7.
Federația Română de Baschet a încredințat organizarea turneului final echipei CS Olimpia București, fosta adversară a elevelor Loredanei Munteanu în faza semifinală a campionatului. Cele două echipe și-au împărțit victoriile în grupă, fiecare câștigând pe teren propriu, ploieștencele impunându-se în tur cu 53-49, pentru ca, la retur, să piardă clar în Capitală, scor 60-85.
În ciuda unui coșaveraj superior în întâlnirile directe, bucureștencele au încheiat în spatele fetelor de la CSȘ-CSM Ploiești, cu un record de (8-2), în condițiile în care Ștefania Ionescu și compania au cunoscut o singură înfrângere în semifinale, în rest având victorii pe linie, majoritatea la diferențe clare de scor.
Alături de CS Olimpia București și CSȘ-CSM Ploiești, din a doua grupă semifinală a mai obținut calificarea directă la turneul final și CSȘ Gloria Arad (6-4), în vreme ce, din prima serie, și-au acontat biletele pentru elită LAPI Dej, CSȘ Alexandria și CSȘ Sibiu. Pentru ultimele două locuri de pe tabloul 1-8 se vor bate, în cadrul unui turneu de baraj, formațiile clasate pe locul 4 în cele două grupe semifinale, CSU Olimpia Brașov și LPS Alba Iulia, precum și ocupantele primelor două poziții din „recalificări”, CSȘ Craiova și LPS CSȘ Satu Mare.