Luiza Rădulescu Pintilie

Începând de luni, 24 aprilie, şi până pe 30 aprilie va fi marcată „ Săptămâna Europeană a Vaccinării”, în cadrul unei campanii regionale conduse şi coordonate de Biroul regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii . Scopul campaniei- pe care îl susţine şi Direcţia de Sănătate Publică Prahova- este cel al „creşterii gradului de conştientizare a populaţiei în privinţa importanţei vaccinării şi al acoperirii vaccinale, accentul fiind pus pe activităţile destinate populaţiilor vulnerabile”.
În cadrul temei generale sub care se va derula această campanie – „ Vaccinurile sunt benefice.Vaccinarea protejează sănătatea în fiecare etapă a vieţii”- cuvintele cheie ale sloganului promovat prin toate acţiunile ce se vor deşfăşura în statele europene sunt prevenire, protecţie, vaccinare . În fapt, se doreşte o sensibilizare a populaţiei în privinţa importanţei imunizării pe întreg parcursul vieţii şi, mai ales, asupra necesităţii imperative de creare şi susţinere a unei imunităţi de grup la nivelul tuturor comunităţilor. Doar o acoperire vaccinală crescută în toate grupurile de populaţie poate să asigure o imunitate a comunităţii pentru indivizii susceptibili de îmbolnăviri. Ca urmare, acţiunile programate în „Săptămâna Europeană a Vaccinării” au drept ţintă principală a demersurilor de conştientizare a importanţei imunizării părinţii şi alte persoane care au în îngrijire copii, profesioniştii din domeniul sănătăţii, factori de decizie politică, reprezentanţi ai presei. În contextul îngrijorătoarelor evoluţii actuale ale îmbolnăvirilor de rujeolă la nivel european , precum şi în România ,populaţia este chemată să înţeleagă că doar printr-o creştere a numărului persoanelor vaccinate- în mod special în rândul copiilor- pot fi diminuate şi, în ultimă instanţă, eliminate cazurile de îmbolnăviri de rujeolă şi rubeolă .
Departe de a fi cuvinte mari, vaccinarea salvează cu adevărat vieţi şi acest lucru trebuie înţeles şi respectat cât mai repede cu putinţă, înainte de a se înregistra noi evoluţii dramatice ale îmbolnăvirilor ,mai ales în cazul persoanelor nevaccinate, aşa cum de altfel s-a întâmplat în ultima perioadă în România. Mai mult decât atât, ţara noastră a fost avertizată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în privinţa numărului mare de îmbolnăviri- de ordinul miilor- şi al zecilor de decese , precum şi asupra faptului că răspândeşte rujeola în întreaga Europă.