A.M.

În aceste zile, elevi din toată țara participă la finala Competiției Naționale CanSat 2017 care se desfășoară la Colegiul Tehnic „Elie Radu” din Ploiești și pe Aerodromul „Gheorghe Bănciulescu”. CanSat-ul reprezintă simularea unui satelit integrat în volumul și forma unei doze standard de băuturi răcoritoare. Potrivit organizatorilor, provocarea pentru elevi constă în includerea tuturor subsistemelor majore ale unui satelit – cum ar fi alimentarea cu electricitate și comunicațiile – într-o doză de răcoritoare cu un volum de 330 mililitri.
Concurenții trebuie să lanseze CanSat-ul de la o altitudine de aproximativ un kilometru, iar acesta trebuie să îndeplinească o misiune și să aterizeze în condiții de siguranță. Proiectele selectate pentru ediția din acest an vor fi lansate cu ajutorul unui elicopter. Dispozitivul pregătit de fiecare echipă trece mai întâi printr-o inspecție tehnică menită a determina dacă acesta întrunește condițiile impuse pentru dimensiune, greutate, comunicații radio și parașută. Echipa câștigătoare a competiției naționale se va califica direct în finala Competiției Europene de CanSat 2017, organizată de Agenția Spațială Europeană. Echipele selectate pentru etapa finală a competiției provin de la: Palatul Copiilor Drobeta Turnu – Severin – Filiala Orșova, Liceul Internațional de Informatică București, Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși” din Oradea, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, Colegiul Național de Informatică din Piatra Neamț, Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu” Târgoviște, Colegiul Național „Constantin Carabella” din Târgoviște. Evenimentul este organizat de ESERO România (Biroul European de Resurse pentru Educație Spațială – România), un proiect al Agenției Spațiale Europene (ESA), în parteneriat cu Agenția Spațială Română (ROSA). Ediția actuală este organizată cu ajutorul Inspectoratului Școlar Județean Prahova și al Școlii Superioare de Aviație Civilă.