F.T.
În premieră pentru România, la Centrul de Pregătire a Cadrelor Jandarmi Montan Sinaia, angajații acestei arme s-au antrenat în vederea participării la operaţiuni de salvare cu ajutorul elicopterului.
Astfel, potrivit unui comunicat al centrului sinăian, șapte jandarmi români s-au pregătit, în premieră, alături de piloţii Inspectoratului General al Aviației Române și de trei medici de la SMURD Tg. Mureş şi Bucureşti, pentru a putea participa la operaţiuni de salvare cu suport aerian, în cadrul unui curs desfăşurat în prima jumătate a acestei luni la Centrul Montan al Jandarmeriei Române din Sinaia.
“Cursul, care este primul de acest fel, s-a desfăşurat sub îndrumarea a doi experţi din cadrul Gărzii Elveţiene de Salvare Aeriană (Swiss Air-Rescue REGA) şi a urmărit pregătirea salvatorilor jandarmi pentru a creşte şansele de supravieţuire a victimelor accidentelor montane. Pe timpul pregătirilor, salvatorii jandarmi au învăţat să folosească troliul pentru operaţiunile de salvare cu suport aerian şi, cel mai important, au avut ocazia să se familiarizeze cu elicopterul medicalizat, sub îndrumarea medicilor SMURD”.
În total, 14 jandarmi montani, atât din Prahova, cât și din judeţele Mureş, Maramureş, Suceava, Braşov şi Hunedoara au fost pregătiţi în domeniul salvării cu suport aerian folosind troliul, conform standardelor elveţiene REGA.
Sus-amintita pregătire este prevăzută în baza acordului semnat între Inspectoratul General al Jandarmeriei şi Swiss Air-Rescue REGA, în cadrul proiectului „Consolidarea capacităţilor Jandarmeriei Române”, cofinanţat prin Programul de cooperare elveţiano-român.