Tricolorul LMV Ploieşti – CSM Bucureşti, astăzi, ora 18:00

Petre Apostol

Sezonul de volei masculin se apropie de final, la sfârşitul acestei săptămâni fiind programate meciurile din penultima etapă. După un an competiţional în care a fost pe primul loc şi o bună parte din timp l-a petrecut între primele trei locuri ale clasamentului, echipa Tricolorul LMV Ploieşti îşi va lua rămas bun de la suporteri, în această seară, când va disputa ultimul meci din Sala „Olimpia” în actuala ediţie de campionat.
Elevii antrenorilor Sergiu Stancu şi Mădălin Marinescu vor primi vizita echipei CSM Bucureşti, în cadrul etapei a IX-a din Faza a II-a a Diviziei A1, Grupa I valorică (locurile 1-6). Echipa ploieşteană porneşte ca mare favorită în jocul programat să înceapă de la ora 18:00, mai ales că pentru oaspeţi partida nu mai are nicio miză, urmând să încheie pe locul al şaselea indiferent de rezultat, în vreme ce gazdele încă mai păstrează şanse la locul al patrulea.
Tricolorul LMV Ploieşti se află pe locul al cincilea, la 21 de puncte înaintea adversarei de astăzi, care nu a obţinut niciun punct în cele opt partide disputate în faza a doua a campionatului. Ploieştenii, în schimb, sunt la cinci puncte în urma echipei Steaua Bucureşti, pe care o pot devansa în cazul în care aceasta nu va mai puncta în ultimele două partide din campionat, iar Tricolorul LMV va obţine maximum din meciurile rămase de disputat.
Astfel, Tricolorul LMV trebuie să învingă în trei sau patru seturi pe CSM Bucureşti, dar are nevoie şi ca Steaua Bucureşti să nu câştige mai mult de un set în disputa din deplasare cu CS Arcada Galaţi, din cadrul etapei, meci programat tot astăzi şi tot de la ora 18:00. În cazul în care acest scenariu s-ar îndeplini, în ultima etapă a campionatului, miercuri, de la ora 17:30, meciul dintre Tricolorul LMV şi Steaua, care va avea loc pe terenul echipei din Bucureşti, va deveni decisiv pentru locul al patrulea.
De menţionat că CS Arcada Galaţi se află în luptă pentru medaliile de argint, fiind la un punct în urma ocupantei de pe locul al doilea, SCM U Craiova, în vreme ce Steaua a pierdut orice şansă la medalii, după ce încheiase prima fază a campionatului pe prima poziţie.
Revenind la meciul dintre Tricolorul LMV Ploieşti şi CSM Bucureşti, trebuie spus că prahovenii s-au impus în două dintre cele trei confruntări ale sezonului, învingând în deplasare, în turul fazei a II-a, scor 3:1 (23:25, 25:22, 25:8, 25:16), şi pe teren propriu, în returul fazei I, scor 3:0 (25:20, 25:17, 25:18). Trupa condusă de antrenorul Iulian Pîslaru – fost jucător la echipa Petrom Ploieşti, desfiinţată în 2006 – a câştigat duelul din turul fazei I, de pe teren propriu, în tiebreak, scor 25:20, 19:25, 25:17, 23:25, 15:11.
La meciul din această seară, au fost delegaţi arbitrii Tudorel Arbunea (Brăila) şi Florin Dimachi (Galaţi), în vreme ce observator a fost desemnat Adrian Pustiu (Braşov).
În Grupa I valorică, etapa se va încheia cu meciul dintre echipele rămase în cursa pentru titlul naţional, exact primele două clasate de anul trecut, campioana SCM U Craiova primind vizita vicecampioanei Volei Municipal Zalău, mâine, de la ora 11:30 (Digisport 3). Trupa sălăjeană are un avantaj de cinci puncte în clasament, astfel că un punct câştigat la Craiova ar aduce titlul naţional în palmaresul echipei din Zalău.