Petre Apostol

O nouă ediţie a renumitului Concurs Naţional Şcolar de Şah „Elisabeta Polihroniade” a avut loc, la Călimăneşti, în organizarea ACS „Elisabeta Polihroniade”, cu sprijinul Federaţiei Române de specialitate şi al Ministerului Educaţiei Naţionale. Întrecerea a fost destinată sportivilor cu vârste cuprinse între 7 şi 17 ani, având două probe, şah clasic şi şah blitz, director de turneu fiind Radu Șofran, iar arbitru – Ciprian Muntean (arbitru internaţional).
Concursul a avut, totodată, ca miză calificarea la Campionatul Mondial Şcolar. Printre sportivii care au excelat la această ediţie a întrecerii s-au regăsit şi reprezentanţi de la Clubul Sportiv Universitar Ploieşti, care a avut în concurs 15 sportivi, înregistrând 16 medalii, dintre care nouă de aur, patru de argint şi trei de bronz. perfo b 93
La proba de șah clasic, unde s-au jucat câte nouă runde, cinci concurenţi de la CSU Ploieşti au ieşit învingători. Andrada Popa a câştigat concursul la categoria fete 17 ani (3,5 puncte), Andrei Bulău a obţinut medalia de aur la categoria băieţi 15 ani (8 puncte), Alexandra Pătru s-a impus la categoria fete 15 ani (5 puncte), Cristian Şerban a cucerit medalia de aur la categoria băieţi 13 ani (8 puncte), iar Ana Neagoe a adus o nouă victorie în palmaresul clubului prahovean, la categoria fete 9 ani (5 puncte).
Astfel, reprezentanţii CSU Ploieşti au obţinut calificarea la Campionatul Mondial Şcolar de Şah, care va începe la finalul săptămânii, la Iaşi, alături de cei cinci sportivi urmând să mai participe şi Răzvan Chivu.
În concursul de şah clasic, s-a mai remarcat de la clubul ploieştean şi Alexia Marin, medaliată cu argint la categoria fete 17 ani (2,5 puncte), rezultat care îi asigura participarea prin invitaţie de către organizatori la următoarea ediţie a Concursului Național Şcolar, programată în luna februarie a anului viitor.
La proba de șah blitz, CSU Ploiești şi-a mai trecut în palmares încă patru medalii de aur, câştigătorii fiind Andrei Bulău – la categoria băieţi 15 ani (9 puncte), Alexandra Pătru – la categoria fete 15 ani (6 puncte), Cristian Şerban – la categoria băieţi 13 ani (9,5 puncte), Ana Neagoe – la categoria fete 9 ani (4 puncte).
De asemenea, clubul ploieştean a mai obţinut trei medalii de argint, prin Alexia Marin – la categoria fete 17 ani (3,5 puncte), Răzvan Chivu – la categoria băieţi 11 ani (7 puncte), Cezara Ferar – la categoria fete 9 ani (4 puncte), precum şi încă trei medalii de bronz, câştigate de Octavian Iliescu – la categoria băieţi 17 ani (4 puncte), Andrada Popa – la categoria fete 17 ani (3 puncte), David Ungureanu – la categoria băieţi 15 ani (2 puncte).