Bogdan Chitic
În primul an fără echipă masculină de seniori la nivelul oraşului, după aproape 20 de sezoane consecutive în care baschetul ploieştean a fost reprezentat cu cinste, la această categorie, în Liga Naţională sau Liga I, printre formaţiile de juniori care au lăsat o impresie bună în actuala ediţie se numără şi cea „sub 18 ani” a Clubului Sportiv Municipal. Băieţii pregătiţi de Robert Munteanu au avut parte de un sezon 2016-2017 început în „sfera incertitudinilor financiare”, situaţia clubului care, în vara anului trecut, a „tăiat în carne vie” mai multe secţii şi echipe de seniori din raţiuni bugetare, nelăsând loc pentru prea multe „raze de soare” în planul performanţei. Chiar şi în aceste condiţii, singura reprezentantă masculină a CSM-ului în Campionatele Naţionale de juniori s-a descurcat onorabil, fiind la un pas de accederea la turneul de baraj pentru calificarea la faza finală (locurile 1-8), în condiţiile în care a încheiat „recalificările” pe ultima treaptă a podiumului. „În principiu, a fost un sezon reuşit, cu meciuri foarte bune, dar şi altele mai puţin reuşite. Per total, mă declar mulţumit de evoluţia băieţilor, mai puţin de acest final de sezon în care am clacat, după ce, la un moment dat, am fost entuziasmaţi de posibilitatea participării la turneul de baraj. Totuşi, tragând o linie, pot concluziona că au fost mai multe bile albe decât bile negre şi chiar vreau să le mulţumesc băieţilor pentru felul în care s-au comportat pe durata întregului campionat, în ciuda tuturor problemelor financiare cu care s-a confruntat clubul. În acest sezon, am rulat 15 jucători, aici adăugând şi cele trei legitimări apărute în ianuarie: Teodor Mistodinis, Horia Scărlătescu, Pavel Costea, Mircea Topologeanu, Mugur Tudorache, Antonio Crăciun, Călin Dumitru, Codrin Surugiu, Sebastian Manu, Andrei Oprea, Justin Tăicuţu, Mihai Filote, Adrian Răducanu, Mihnea Vrabie, Vlad Geană. În continuare, desfăşurăm zilnic antrenamente până cel puţin la sfârşitul lunii iunie, pentru că nu sunt adeptul unei pauze lungi între campionate. În ceea ce priveşte sezonul viitor, aşteptăm cu nerăbdare sosirea ordonanţei de urgenţă din partea Guvernului privind o nouă lege a sportului, pentru a vedea în ce direcţie o vom lua cu această generaţie care, din septembrie, va face trecerea la categoria superioară de vârstă, „U20″. Consider, în continuare, că la Ploieşti trebuie să existe o echipă de seniori înscrisă cel puţin în Liga I, finanţată fie de municipalitate, fie din fonduri private, având în vedere, desigur, tradiţia acestui oraş şi performanţele obţinute în baschetul românesc, dar şi cel internaţional”, ne-a declarat antrenorul Robert Munteanu. Cu un bilanţ general de 12 victorii şi 10 înfrângeri, în acest sezon, punând aici la socoteală şi rezultatele din faza de calificare (3 victorii şi 5 înfrângeri), desfăşurată în toamna anului trecut, băieţii de la CSM Ploieşti se pot declara mulţumiţi de parcursul avut, cu menţiunea că, din luna septembrie, dacă lucrurile vor reintra în normal la clubul prahovean, ar putea avea parte de o nouă provocare, la o scară mai mare, în cadrul Campionatului Naţional „U20” sau, poate, chiar… mai sus!