Ana Maxim

Moara de apă din satul prahovean Drajna de Jos, care datează din secolul al XIX-lea, ar putea fi reabilitată și transformată în obiectiv turistic, autoritățile locale demarând demersurile pentru atragerea fondurilor europene în acest scop. Primăria Drajna a depus, în luna noiembrie a anului trecut, la Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia proiectul “Reabilitarea, conservarea, protejarea și promovarea monumentului istoric Moara de Apă Warthiadi, loc de creație și de cunoaștere a obiceiurilor, tradițiilor și culturii locale și naționale”, în cadrul POR 2014-2020, Axa Prioritară 5- Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural. “După ce am depus proiectul la Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, ne-au fost solicitate documente suplimentare, iar săptămâna trecută am fost anunțați că o echipă din partea agenției va veni să verifice realitatea din teren. Moara de apă este un brand, o emblemă a localității și nu trebuie lăsată să dispară”, ne-a precizat primarul din Drajna, Violeta Gonțea.moara b 92
Primăria a cumpărat moara și 5000 mp de teren de la moștenitorul fostului proprietar, în luna august a anului trecut, după negocieri care au durat un an și jumătate. Moara de apa Warthiadi a fost ridicată în anul 1864, la inițiativa familiei boierului Filipescu și a fost administrată de Dumitru Kretzulescu-Warthiadi – proprietarul Castelului Filipescu, fiul Elenei Kretzulescu și al generalului Panait Warthiadi. La început ea era folosită doar pentru familia Filipescu, dar după o vreme a devenit accesibilă și locuitorilor. Moara de la Drajna a fost inclusă în categoria monumentelor istorice de categorie A – cu valoare națională, iar în prezent se află în stare medie de conservare. Construcția este realizată din piatră de râu și din lemn și se desfășoară pe două niveluri : cel inferior, tehnic, adăpostea echipamentele și procesul de măcinat, iar cel superior funcționa probabil ca o anexă, de găzduire și eventual depozitare, potrivit reprezentanților primăriei. Structura morii este compusă din fundații și zidărie din piatră nefinisată, cu stâlpi și grinzi din lemn, la nivelul planșeului care desparte cele două niveluri. Construcția necesită mai multe lucrări care să-i redea aspectul de odinioară: realizarea unor pardoseli noi de beton armat, refacerea zonelor cu zidărie lipsă, reparații la nivelul scărilor de acces, înlocuirea șarpantei şi a învelitorii, realizarea hidroizolației etc, dar și lucrări de arhitectură, pentru restaurarea fațadelor, pentru tratarea împotriva agenților biologici și a umidității. Totodată, se dorește refacerea sistemului funcțional al morii de apă. Valoarea proiectului este de peste 3,3 milioane de lei fără TVA. Autoritățile locale doresc să includă moara într-un circuit turistic și să atragă în zonă cât mai mulți vizitatori. După restaurarea acesteia, în sat vor fi amenajate și ateliere meșteșugărești, astfel încât turiștii să afle mai multe despre meseriile practicate de localnici, cum ar fi realizarea țesăturilor tradiționale și prelucrarea lemnului.