Petre Apostol
Duminică, la „concurenţă” cu celebra cursă Paris-Roubaix, pe meleaguri prahovene a avut loc primul concurs de ciclism din calendarul acestui an în România, prin organizarea Road Grand Tour Seciu „Drumul Vinului”. Întrecerea face parte, de asemenea, din cadrul circuitului naţional de concursuri de ciclism pe şosea Road Grand Tour, organizat de către Asociaţia Judeţeană de Ciclism Prahova, prin fostul ciclist de top al României, Alexandru Ciocan.
Concursul a avut la start 362 de sportivi, legitimaţi şi amatori, participând cei mai valoroşi ciclişti ai momentului din ţară. Startul s-a dat de la Plopu, mergându-se în jurul satului Pleaşa, trecând prin Bucov şi Boldeşti-Scăeni, reprezentând aproximativ 13 km de „plat”, apoi ajungându-se la cel mai complicat element al traseului, urcarea de 3 km spre Crama Seciu, unde a fost organizată sosirea, după care a urmat o coborâre de 8 km, pe un traseu valonat, pentru a se încheia turul de circuit, lungimea fiind de 23,750 km.
Competiţia s-a împărţit în două secţiuni, tura lungă (5 tururi de circuit, 110 km) şi tura scurtă (3 tururi de circuit, 62 km). Beneficiind de o vreme perfectă de concurs, fără ploaie sau vânt foarte puternic, o temperatură de primăvară, întrecerea s-a derulat fără incidente, organizatorii având sprijinul reprezentanţilor din poliţie şi jandarmerie.
Încă de la început, s-a format un grup de 13 ciclişti în frunte, între care Eduard Grosu (component al echipei profesioniste japonezo-italiană Nippo-Vini Fantini), fostul petrolist Daniel Crista (în prezent la Steaua Bucureşti şi la echipa daneză Christina Jewelry-Kuma), precum şi ploieştenii Marian Frunzeanu (multiplu campion naţional şi membru în Consiliul de Administraţie al Federaţiei Române de Ciclism) şi Valentin Pleşea (fost component al clubului Petrolul Ploieşti, în prezent la HC Cycling Team).
Imediat după un tur, Daniel Crista s-a desprins, creându-şi un avantaj de 45 de secunde faţă de grupul urmăritor, format din opt ciclişti. Sportivul de 26 de ani originar din Timişoara a continuat să-şi majoreze ecartul în fruntea cursei, ajungând la peste două minute şi jumătate, când s-a intrat în turul al treilea. Pe urmele sale au pornit campionul naţional U23, Emil Dima, şi încă doi sportivi de la Steaua, Marius Petrache şi Cosmin Bidilici, în vreme ce Valentin Pleşea a rămas în urma acestora, alături de trei ciclişti de la Dinamo BikeXpert.
În final, Daniel Crista nu a mai putut fi prins din urmă, trecând primul linia de sosire, cu timpul de 2:59:04,70 ore, podiumul fiind completat de Emil Dima (3:01:25.70 ore), respectiv Marius Petrache (3:01:40.50 ore), Valentin Pleşea fiind primul prahovean din clasament, sosit al şaselea (3:05:32.80 ore).
La tura scurtă, câştigător a fost Ciprian Jitaru (1:46:08.30 ore), urmat, pe podium, de Adi Marcu (1:48:45.80 ore), respectiv Mihail Rusu (1:50:44.40 ore).
De remarcat că, la categoria open masculin, la tura lungă, Marian Frunzeanu a urcat pe a treia treaptă a podiumului (sosit pe locul 15 la general). De asemenea, la tura scurtă, ploieşteanul Nicuşor Panaitescu, de la Conpet Ploieşti (antrenor Cornel Popa), s-a impus la categoria 40-49 ani, sosind al şaptelea la general, iar Vlad Dinu, tot din Ploieşti, dar reprezentând Emmeduesport, a ocupat a treia treaptă a podiumului la categoria 30-39 ani, situându-se al şaselea la general.
Totodată, Denisa Toader, de la Conpet Ploieşti, şi-a adjudecat locul secund la categoria sub 18 ani feminin, iar doi foşti elevi ai antrenorului Cornel Popa, de la clubul ploieştean, Andrei Cojanu (în prezent SportGuru BCR) şi Andreea Ciolacu (CSM Brăila), au urcat pe podium, ocupând locul 1 la categoria sub 18 ani băieţi, respectiv locul 2 la categoria 19-29 ani fete.
Ar mai fi de spus şi faptul că, înainte de festivitatea de premiere, s-a ţinut un moment de reculegere în memoria fostului multiplu campion naţional de juniori de la Conpet Petrolul Ploieşti, Ionuţ Mâinea, dispărut dintre noi în urmă cu 17 ani, când se afla la antrenament. Sora sa, Simona, a premiat, totodată, cu ocazia competiţiei, pe primul junior prahovean de la tura lungă, anume Ionuţ Andrei, de la CS Petrolul.
Ionuţ Andrei, unul dintre sportivii de perspectivă dintre elevii antrenorului Constantin Ciocan de la clubul ploieştean, a concurat la categoria principală a concursului (expert), alături de elita cicliştilor prezenţi, sosind pe locul 19, chiar înaintea colegului său de club, Valentin Vasiloiu, de asemenea, junior.