Ploiești Shopping City invită copiii să se bucure de o zi dedicată în întregime lor. Micuții vor avea ocazia să participe, astăzi, 8 aprilie, alături de simpaticul veveritoi, Rontzy, la acțiunea de decorare a mall-ului de Paști și să ia parte apoi la cea mai distractivă vânătoare de ouă. Astfel, Rontzy îi invită pe micuți la o nouă întâlnire a „Clubului lui Rontzy”, prilej cu care aceștia vor putea să „îmbrace” centrul comercial în hainele de sărbătoare pentru Paști. Copiii își vor pune imaginația la lucru să decoreze patru ouă gigant, cât mai creativ posibil. Acțiunea se va desfășura în intervalul orar 10:00-12:00, în zona scărilor rulante, unde este amplasată pădurea fermecată. Creațiile micuților vor fi apoi expuse în mall până după perioada Sărbătorilor. Cel mai simpatic veverițoi din județ va avea grijă ca, înainte de acțiunea de decorare, toți participanții să treacă prin pădurea fermecată și să îi cunoască prietenii. Deghizați în animăluțele pădurii, micuții vor afla cu această ocazie lucruri noi despre animalele lor preferate, le vor descoperi adăposturile și vor fi îndrumați să facă o activitate dedicată: să construiască un cuib pentru puii ciocănitoarei, să își testeze vederea pe întuneric, precum bufnița, să se întreacă într-un concurs de imitat urletul lupului și multe alte activități educative și amuzante deopotrivă. Copiii înscriși în „Clubul lui Rontzy”, care își sărbătoresc ziua de naștere, își vor primi cu această ocazie cadoul aniversar: un hanorac, un ghiozdan și un ou uriaş de ciocolată.