A. M.
Muzeul Național Peleș din Sinaia organizează o nouă ediție a Vânătorii de ouă de Paști, o manifestare „importată” din Occident, care este foarte îndrăgită și de copiii din România. Joi, 13 aprilie, la ora 12.00, copiii vor fi invitați să pornească în căutarea celor 500 de ouă colorate ascunse în parcul castelului.
Participanții vor primi și cadouri – ouă și iepurași de ciocolată. Înscrierile se pot face printr-un mesaj la adresa de e-mail peles.ro@gmail.com. Muzeul Național Peleș va avea un program special cu ocazia Sărbătorilor Pascale.
Acesta va fi deschis în ajunul Sărbătorii Învierii, pe 15 aprilie, între orele 9.15 -12.15, dar și pe 17 aprilie – în a doua zi de Paști, între orele 10.15 – 16.15, iar în prima zi de Paști, 16 aprilie și pe 18 aprilie va fi înschis.