Comunism si Ev Mediu, brat la brat, in biroul notarial
Potrivit viceprimarului Sorin Peticila, 90% din populatia orasului Comarnic nu detine acte de proprietate pentru terenurile pe care le are in folosinta. Acest lucru l-am putut afla mai in detaliu de la singurul notar din localitate, Lucia Onea (foto). „Lipsa actelor de proprietate asupra terenurilor este caracteristica zonelor de deal si de munte, care nu au fost supuse colectivizarii. In timpul comunismului, atunci cand vindeau sau mosteneau terenuri, oamenii nu faceau acte notariale, de teama ca statul le va confisca parcelele. De asemenea, dupa Revolutie, nimeni nu a venit sa-si puna in ordine actele de proprietate: acest lucru se intampla numai atunci cand comarnicenii vor sa-si vanda terenurile, ajunse, in prezent, la pretul de 10-11 euro pe metru patrat, ne spunea interlocutoarea noastra. Ca sa poata vinde, insa, oamenii trebuie sa dovedeasca ca au platit impozitul aferent acestui teren, ca lotul respectiv nu face obiectul unui alt contract si ca nu este revendicat si de alte persoane. Cum tot Comarnicul se bazeaza pe o posesie din tata in fiu, in momentul in care terenurile sunt instrainate, pot aparea si alti mostenitori care, vreme indelungata, nu au avut nicio pretentie”, precizeaza notarita, apoi alege sa ne exemplifice cu unul dintre scenariile adesea depanate in biroul sau.
Nebunia actelor de proprietate
„Sa zicem ca un parinte a avut cinci fii, dar, pe cale verbala, a lasat terenul mostenire doar unuia dintre ei. Intre timp, unul dintre cei patru fii s-a casatorit, si-a intemeiat o familie, are copii si nepoti, si nu mai e dispus sa recunoasca dreptul de proprietate al fratelui sau (pe care, initial, l-a acceptat), si deschide actiune judecatoreasca pentru a intra in posesia lotului care i s-ar cuveni. Ceilalti fii s-ar putea sa nu mai traiasca, astfel incat nu mai are cine sa depuna marturie in favoarea fiului improprietarit pe cale verbala. Aceasta este una dintre schemele dupa care se declanseaza nebunia actelor de proprietate. Atunci e nevoie de martori, care sa declare ca il cunosc pe acesta din urma si stiu ca, de la moartea parintelui, doar el a fost cel care a lucrat terenul cu pricina. O alta situatie apare cand, in Registrul agricol, o persoana este inscrisa cu o suprafata mai mica decat cea pe care o stapaneste. Aceasta anunta ca vinde, dar, atunci cand se fac masuratorile, se descopera ca vrea sa instraineze o suprafata mai mare decat cea pe care o poseda. Din nou este nevoie de martori, de vecini care sa-i recu-noasca dreptul de posesiune asupra terenului”, explica notarita.
Fara strazi si fara numere
Lucia Onea ne preciza ca, intre comarniceni, exista o sumedenie de procese pentru pamant: „Locuitorii Comarnicului sunt foarte posesivi. Stiu cazuri de oameni care se judeca, de ani buni, pentru o jumatate de metru patrat de teren”. Lipsa actelor de proprietate este intregita de o alta deficienta urbanistica: lipsa numerelor postale ale caselor. „In Comarnic, nu exista o identificare pe strazi si numere. In tot orasul, sunt numai cateva drumuri principale, care urca din soseaua nationala si se termina in varful dealurilor inconjuratoare. Aceste dealuri sunt cartierele localitatii: de la Podul Lung, pana la Podul lui Neag. De exemplu, pe Strada Poiana nr.20, poate exista un palc de case, nu doar o singura locuinta. Atunci, adresa exacta, conform cutumelor locale, este completata de o formulare de tipul «… punctul acasa»”.
Plumb, Piciorea si Terecoasa
In sfarsit, notarita mai spune ca sufera de pe urma numelor patronimice ale comarnicenilor. In orasul cu strazi alambicate si greu accesibile, sunt adevarate dinastii de Piciorea, Terecoasa, Plumb sau Mosgoreanu. Ca sa fie treaba si mai incurcata, in familionul Mosgorenilor, copiii au fost botezati cu acelasi prenume: ii cheama pe toti Ion. „S-a intamplat ca la un act de mostenire, pe tata sa il cheme Mosgoreanu, pe baiatul sau, desigur, tot Mosgoreanu, iar pe celelalte fiice, desi erau casatorite, sa le cheme tot la fel. Nu stiu cum se facuse, de-si luasera barbati tot Mosgoreni. Nu mai stiam cum sa-i identific si sa nu-i incurc intre ei. Ca sa ma descurc, cat de cat, in acest hatis de nume, am ajuns sa le spun dupa porecle. Practic, din 1999, de cand am venit aici, pe cei mai multi dintre cei cu care am avut de-a face, pentru a-i putea tine minte, i-am rebotezat”, ne-a mai spune Lucia Onea.
Ionut STANESCU
