Facilități pentru tinerii care au întrerupt studiile învățământului obligatoriu
Tinerii în vârstă de până la 26 de ani, inclusiv, care au întrerupt din diverse motive studiile învățământului obligatoriu, vor avea acces la programe de pregătire profesională de tip dual prin unitățile de învățământ de stat, în mod gratuit, în anul școlar 2017/2018, a declarat Ionuț Mișa, secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice (MFP), într-o conferință de specialitate.
„Deja s-a înțeles că doar printr-un parteneriat între sistemul de învățământ și agenții economici se poate depăși acest deziderat existent astăzi: calitatea forței de muncă și pregătirea forței de muncă pentru viitor. În virtutea acestor modificări, vreau să vă anunț că în anul școlar 2017-2018 vor avea acces la programe de pregătire profesională de tip dual prin unitățile de învățământ de stat, în mod gratuit, și persoanele de maximum 26 de ani absolvente ale învățământului obligatoriu, dar care au întrerupt între timp studiile”, a precizat Ion Mișa, citat de Agerpres.
Finanțare pentru programe de protecție a mediului
În acest an, Guvernul va finanța proiecte și programe pentru protecția mediului, în valoare de aproximativ un miliard de lei, acestea constând în alocări bugetare și credite de angajament.
Potrivit Capital.ro, pentru angajarea și finanțarea proiectelor și a programelor-pilot pentru protecția mediului, precum și a proiectelor și programelor pentru protecția mediului, a fost estimată o valoare a creditelor de angajament și a creditelor bugetare în cuantum de 531,2 milioane lei – pentru fiecare din aceste două categorii. Printre programele care urmează să fie finanțate din Fondul pentru Mediu se numără Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național; Programul de stimulare a achiziționării de mașini noi electrice și hibride (Rabla Plus); Programul „Casa Verde” privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă etc.
Vicepreședinte nou la ANAF
În funcția de vicepreședinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a fost numit Marin-Marius Florea, acesta având și rang de subsecretar de stat, prin decizie a premierului Sorin Grindeanu. Marius Florea îl înlocuiește, astfel, pe Dragoș Petre Voinescu, cel care a deținut până în prezent sus-amintita funcție.